Postul Mare, timp de pocăinţă şi de reflecţie

Postul Mare, timp de rugăciune şi pocăinţă, de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, începe în Biserica Romano-Catolică o dată cu Miercurea Cenuşii (9 martie). "Înmormântaţi fiind împreună cu Cristos prin Botez, prin el aţi şi fost înviaţi" (Col 2,12). Acesta este titlul mesajului pe care Benedict al XVI-lea îl dedică Postului Mare 2011.

Prima zi a Postului Mare este numită Miercurea Cenuşii pentru că, după Evanghelia şi omilia din această zi, se binecuvântează şi se presară pe capetele credincioşilor cenuşa obţinută din ramurile purtate în procesiune în Duminica Floriilor din anul precedent. Credincioşii, primind cenuşa şi îndemnul: "Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Mc 1,15), încep timpul destinat purificării sufletului. Prin acest semn de pocăinţă se exprimă smerenia şi condiţia omului păcătos, care-şi mărturiseşte păcatul în faţa lui Dumnezeu, arătând astfel dorinţa unei convertiri interioare în speranţa că Domnul este milostiv cu el. Acest drum al convertirii sufletului îşi atinge punctul său maxim cu celebrarea tainei mărturisirii păcatelor.

Postul Mare este timpul când creştinul e chemat să se preocupe mai mult de rostul existenţei sale. Un timp pentru a face ca trupul şi voinţa să fie eliberate de toate constrângerile şi de orice sclavie; un timp de pocăinţă şi de împăcare cu Dumnezeu şi cu aproapele. Rugăciunea, pomana şi postul ajută la trăirea spiritului acestui timp. Postul Mare este în acelaşi timp şi timpul reflecţiei, al meditaţiei.

Biserica propune 40 de zile de post, acest număr având o bogată simbolistică: 40 de ani petrecuţi în pustiu, 40 de zile petrecute de Moise pe Muntele Sinai, 40 de zile petrecute fără mâncare de Abraham când îl ducea pe Isaac să-l jertfească Domnului, 40 de zile de post al lui Isus în pustiu etc.

Vechiul Testament prezenta postul ca renunţarea la mâncare pentru un timp limitat, pentru a exprima durerea spiritului. În alt context, postul poate fi privit ca o pedeapsă pe care şi-o aplică creştinul sieşi. Profeţii sunt cei care au afirmat că, fără o conduită morală conformă credinţei, postul este zadarnic.

Noul Testament ne prezintă mai multe exemple de post. Fariseii posteau luni şi joi. Profetesa Ana se ruga în templu şi postea aşteptând venirea lui Mesia. Dar Cristos este cel care oferă paradigma şi finalitatea postului. El se pregăteşte temeinic pentru misiunea sa, retrăgându-se în pustiu şi postind.

Cristos ni se prezintă săptămână de săptămână pe drumul încercărilor, al ispitirii (duminica I), pe înălţimea Taborului în rugăciune (duminica a II-a), în mijlocul mulţimii chemându-i pe toţi la convertire pentru a nu pieri (duminica a III-a), în casa Tatălui care-l primeşte şi îl îmbrăţişează pe fiul risipitor, care s-a reîntors (duminica a IV-a), în templu predicând mulţimilor şi iertând-o pe femeia prinsă în păcat, care s-a angajat să nu mai păcătuiască (duminica a V-a), şi, desigur, pe drumul spre jertfa supremă, în Grădina Măslinilor, intrând triumfător în Ierusalim, înconjurat de ucenicii săi şi de mulţime, ajungând astfel tocmai în săptămâna patimilor (duminica a VI-a) pentru a parcurge drumul Cenacolului, al Calvarului, al crucii şi al mormântului în aşteptarea clipei biruinţei şi a Învierii (duminica Paştelui).

Procesul la care ne cheamă Postul Mare se numeşte convertire. "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie", auzim în Miercurea Cenuşii - un îndemn care apoi este reluat pe parcursul celor 40 de zile. Pentru a face aceasta este necesar să privim în noi înşine. Lecturile biblice ne propun un program de viaţă bazat pe rugăciune, solidaritate fraternă şi sobrietate personală. Calea sfintei cruci, prin care se meditează drumul lui Cristos din momentul condamnării până la punerea în mormânt ne poate ajuta la acest pas decisiv.

Pr. Cornel Cadar