Apostolul iubirii (II)

Pe lângă calificativul de apostol al iubirii, i se poate atribui sfântului Ioan evanghelistul şi acela de apostol al luminii.

Ucenicului feciorelnic "pe care îl iubea Isus" (In 21,20) i s-a dat să vadă în Cuvântul veşnic, întrupat, viaţa care este lumina oamenilor, aceea care învinge întunericul păcatului şi al morţii.

În contextul discuţiei dintre Nicodim, "un conducător al iudeilor", şi Isus (In 3,1-21), evanghelistul a reţinut cele spuse de Maestrul său: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (v. 16). Versetele 19-21 din acelaşi capitol fac să transpară un mare regret: "Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face fapte rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele. Însă ucenicul credincios al lui Cristos vine la lumină ca să se vadă că faptele sale sunt făcute în Dumnezeu".

În capitolul 8, versetul 12, evanghelistul Ioan redă declaraţia lui Isus făcută în discuţiile sale cu iudeii, îndeosebi cu conducătorii lor: "Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii", iar în capitolul următor, al nouălea, versetul 5, încă o declaraţie a sa, în contextul vindecării orbului din naştere: "Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii".

Atenţia lui Ioan cu privire la Isus, lumina lumii, este antrenantă: "Cât timp aveţi lumina (pe Cristos), credeţi în lumină ca să deveniţi fii ai luminii" (12,36).

În prima sa scrisoare către "copilaşii mei", creştini din unele comunităţi din Asia Mică, apostolul Ioan subliniază comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul, precum şi aceea a ucenicilor între ei, ca fiind efectul luminii: "Dacă umblăm în lumină, aşa cum Dumnezeu este în lumină, avem comuniune unii cu alţii, şi sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăţă de orice păcat" (1,7).

P.A.D.