Legea cu articol unic

Priveşti câteodată un munte de zăpadă, un râu limpede care curge liniştit în albie, o pajişte plină de flori şi verdeaţă, un răsărit sau un apus de soare şi te minunezi de frumuseţea şi de ordinea pe care Dumnezeu le-a pus în toate acestea! "Doamne, ce bine e la tine pe pământ! Ce bine e să fii oaspetele creaţiei tale! Cum să nu te preamăresc?".

Unde este ordine este şi frumuseţe, iar unde este frumuseţe este şi ordine! Inspirându-ne de la ordinea din natură, ordine care înseamnă frumuseţe, am decis să fie ordine şi în familia noastră. Nu, la noi ordinea nu se face cu "tonul vocii" şi nici prin "puterea muşchilor", ci prin "legea iertării".

Am pornit de la premisa că în natură nu sunt greşeli intenţionate, ci doar accidentale, iar acest tip de greşeli se "absorb" de la sine. Un mal căzut devine la rândul lui albie, iar treptat, pe partea opusă, albia devine mal. Un animal vânează din instinct, nu din răutate. O ploaie, un vânt puternic, o zăpadă mare, fiecare au rolul lor în circuitul din natură. Dumnezeu îşi udă florile, holdele, din cauza vântului puternic îşi înfing bine rădăcinile în pământ extrăgându-şi astfel mineralele necesare, iar zăpada pregăteşte atât de bine terenul pentru noi culturi şi distruge atâţia dăunători. E un proces misterios şi foarte bine pus la punct încât numai Dumnezeu era în stare să "gândească" şi să facă să funcţioneze o astfel de "maşinărie".

Mulţumim lui Dumnezeu pentru pregătirea de care am avut parte înainte de căsătorie. Preotul, medicul şi prietenii noştri au avut un rol determinant. Prea multe părinţii nu ne-au spus! Şi-i înţelegem! Ei ne-au crescut în frica lui Dumnezeu şi cu respect faţă de misterele vieţii. Ne-au învăţat doar cu ce putem să ne "jucăm" şi cu ce nu putem! N-au ştiut să ne înveţe "filozofia" vieţii, dar ne-au dat de înţeles că nu poţi să te "joci" cu viaţa.

Aşa am ajuns la vârsta când am putut să întemeiem o familie a noastră. La început doar eu cu el, apoi noi cu el şi la urmă noi cu ei, adică eu cu soţul, noi şi primul copil, apoi noi şi copiii noştri.

Există însă în familia noastră o lege, o lege pe care o respectăm pentru că noi am stabilit-o. Această lege sună aşa: "Articol unic: În familia noastră nimeni nu merge la culcare supărat pe celălalt, iar ca semn vizibil al comuniunii existente, fiecare primeşte un sărut din partea celorlalţi".

Şi ce credeţi, în timpul zilei chiar nu greşeşte nimeni? Cum să nu! Doar suntem oameni. Uneori o greşeală este inevitabilă. O uşă lăsată deschisă, o mică mizerie purtată de afară, un blid nespălat la timp, un bibelou spart, o notă mică la şcoală, un neajuns de la serviciu, un "urlet" de-al şefului, o bănuială de infidelitate, o delăsare în ceea ce priveşte binele familiei etc. Câte posibilităţi de greşeli! Dar legea e lege!

Pornim de la premisa că totul a fost accidental, că nimeni nu a voit să greşească în mod intenţionat şi mai ales, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe copii, căutăm împreună să vedem ce se poate învăţa din greşeala comisă.

Apoi vine seara şi dacă e lege, e lege! Nimeni nu se tocmeşte. E "specialitatea" casei şi fiecare trebuie să o "servească". Şi de mă întrebaţi dacă încă mai funcţionează, vă pot spune că da, pentru că mai întâi, noi, părinţii, suntem cei care "dăm tonul".

Copiii trebuie să ştie că, oameni fiind, suntem expuşi greşelii, dar dacă vrem să fie ordine şi frumuseţe în familia noastră, acestea nu se pot face fără "legi precise", iar ei au înţeles şi înţeleg cu fiecare an şi mai ales cu fiecare seară. Un lucru e clar: în familia noastră toţi respectă "articolul unic", iar ordinea şi frumuseţea au devenit naturale! (Clara)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba