Arhiep. John Bukovsky a trecut la Domnul
Arhiepiscopul John Bukovsky, primul nunțiu apostolic în România după anul 1990, atrecut la cele veșnice în dimineața zilei de 18 decembrie 2010, la vârsta de 86 de ani.
John (Jan) Bukovsky s-a născut la 18 ianuarie 1924 în localitatea Cerova (districtul Senica) din Slovacia. În anul 1945 a devenit misionar în Congregația "Misionarii Cuvântului Divin", iar în anul 1947 a plecat în Statele Unite ale Americii pentru completarea studiilor teologice. În anul 1950 a fost hirotonit preot la Techny (Illinois, SUA). Din anul 1973 și până în anul 1990 a lucrat în Secretariatul de Stat din Vatican, contribuind în efortul Sfântului Scaun de a stabili contacte cu țări precum Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Albania. În acea perioadă a vizitat deseori România, însoțindu-l, în misiunile sale diplomatice, pe cardinalul Luigi Poggi, pe atunci nunțiu itinerant în țările din estul Europei.
În anul 1989, John Bukovsky a intrat în serviciul diplomatic al Vaticanului, iar în august 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop (titular de Tabalta) și totodată nunțiu apostolic în România. A fost consacrat episcop în bazilica "Sfântul Petru" din Roma, la 13 octombrie 1990, de către cardinalul Agostino Casaroli, secretar de stat în Vatican.
Prin activitatea sa diplomatică, arhiepiscopul Bukovsky a marcat istoria Bisericii Catolice din țara noastră: a realizat restabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, a redeschis Nunțiatura Apostolică și a sprijinit Biserica Catolică locală în demersurile sale pentru reintrarea în drepturi și pentru reluarea activităților pastorale. La 20 decembrie 1994 și-a încheiat misiunea diplomatică în România, fiind numit nunțiu apostolic în Federația Rusă.
În cartea sa de memorii, publicată în anul 2006, relatând momentul despărțirii de România, arhiepiscopul Bukovsky scrie: "Trebuie să vă mărturisesc că plecarea nu a fost lipsită de durere. În timpul îndelungaților ani de muncă sub regimul comunist și ai celor patru ani în care am fost nunțiu m-am simțit bine în România, cu episcopii, cu preoții lor și credincioșii, și în această țară am lăsat o fărâmă din inima mea". În anul 2000, Mons. Bukovsky s-a pensionat și a trăit la Viena până în anul 2006, când s-a retras în casa comunității din Techny (Illinois) a congregației din care făcea parte. De aici, în ziua de 18 decembrie, s-a întors la Tatăl.
PS Petru Gherghel a trimis la 20 decembrie 2010, un mesaj: "Pioasă aducere aminte și vie recunoștință". În catedrala "Sfântul Iosif" din București, în timpul sfintei Liturghii din ziua de 26 decembrie, s-au făcut rugăciuni pentru odihna veșnică a Monseniorului Bukovsky. Liturghia a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, alături de care a concelebrat Mons. Baudouin Biajila Muankembe, consilier la Nunțiatura Apostolică din România.
Funeraliile arhiepiscopului John (Jan) Bukovsky au avut loc în biserica "Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu Trupul și Sufletul la Cer" din orașul Nitra (zona "Kalvaria", din Slovacia), luni, 3 ianuarie. PS Petru Gherghel, prezent la înmormântare, a prezentat un mesaj din partea Conferinței Episcopilor din România, cât și un mesaj personal: "Eu însumi pot să spun că sunt un fruct al activității sale rodnice și pentru dieceza noastră de Iași. Când a primit o altă misiune și a trebuit să-și încheie activitatea în România, a suferit, pentru că el iubea cu adevărat poporul român, Biserica din România, pe episcopii și pe preoții noștri. Azi, fiind aici la acest moment emoționant, doresc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut pentru noi prin preaiubitul nostru arhiepiscop John Bukovsky, care ne-a fost nunțiu și adevărat frate".