Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

- Ana M. (Tomești, Iași). "În anul 2007 am născut gemeni și am beneficiat de o indemnizație pentru creșterea copilului doar pentru un singur copil. Conform noilor reglementări, pot beneficia de indemnizație și pentru al doilea copil?"

Prin decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 21/2011 a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "până la intrarea în vigoare a legii 239/2009 pentru modificarea art. 2 din OUG nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 al. 1 din ordonanță se acordă fiecărui copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85 % din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009".

Având în vedere aceste dispoziții, puteți beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului și pentru cel de-al doilea copil, cu condiția să vă adresați instanței de judecată, iar în baza hotărârii judecătorești veți primi drepturile cuvenite și pentru cel de-al doilea copil.

- C. Robu (Roman) "În primăvara anului 2011 am născut un copil în Italia, iar în vară am venit împreună cu copilul în vizită la părinți. Am dorit să plec în străinătate, dar nu am reușit, întrucât nu am un înscris din care să rezulte acordul tatălui copilului. Cum pot părăsi teritoriul României împreună cu minorul?".

În cazul în care nu ați reușit să solicitați eliberarea certificatului de naștere la consulatul României din Italia, va trebui să solicitați acest înscris în țară deoarece trebuie să faceți dovada că a fost înregistrată nașterea minorului și în statul român. Dacă dețineți deja certificat de naștere (cel prevăzut de legea română) pentru minor, atunci va trebui să solicitați tatălui copilului o procură specială eliberată la consulatul din România sau la un notar din Italia prin care vă împuternicește pe dv. să ieșiți cu minorul. În cazul în care din diferite motive nu puteți obține această procură, atunci va trebui să promovați o acțiune de încredințare a minorului la instanța unde aveți domiciliu, iar pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile veți putea părăsi teritoriul țării noastre fără a avea nevoie de acordul tatălui copilului.

- Greta Pop (Iași) "În cazul în care sunt studentă și sunt mamă singură pot beneficia de indemnizație pentru creșterea și educarea copilului?".

În conformitate cu prevederile art. 8, alin. 1 al OUG nr. 111/2010, beneficiar al indemnizației și concediului pentru creșterea copilului poate fi oricare dintre părinții firești ai copilului. Actul normativ nu face nici o precizare privitoare la starea civilă a părinților, motiv pentru care s-a folosit sintagma părinți firești. Poate fi beneficiar și una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum și persoana care a fost numită tutore.

Conform legii nr. 132 pentru aprobarea OUG nr. 111/2010, cele 12 luni necesare pentru a beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului pot fi constituite integral și din perioadele în care persoanele s-au aflat în una dintre următoarele situații: frecventează, fără întrerupere, cursurile de zi ale învățământului preuniversitar sau, după caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licență ori de master, precum și ale învățământului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, în țară sau în străinătate, într-un domeniu recunoscut de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu excepția situației de întrerupere a cursurilor din motive medicale.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat