Dincolo de rostire

"La început era Cuvântul...", Cuvântul identificat de către evanghelistul Ioan ca fiind însuşi Dumnezeu. Dar termenul "cuvânt" presupune o formulare, ba chiar o rostire (pentru a prinde viaţă). Iar în precedenţă trebuie să existe o idee clară sau mai curând un plan, un adevărat proiect. Fără rostire, care înseamnă îndreptarea unui cuvânt către cineva, poate fi vorba doar de un termen, mai mult sau mai puţin tehnic. Or, în sfera divinului, nu se pune problema de tehnică. Şi asta chiar dacă sau tocmai fiindcă totul este dinamism, emanaţie, ofertă, dăruire, revelaţie...

Îmi vine în minte prima strofă dintr-o poezie care sună cam aşa: "La început era Cuvântul / Şi-acest Cuvânt, rostit, e "Iată!". / Chiar Dumnezeu a fost rostirea, / Cu Cel Rostit fiind de-odată". Să-l cuprinzi pe Fiul întrupat într-un simplu cuvânt - şi anume "iată" - pare o temeritate poetică. Şi totuşi... Câtă bogăţie există într-un atare cuvânt. Şi încă un cuvânt care se cere numaidecât rostit. E ca şi cum Dumnezeu s-ar exprima astfel: "Iată cine sunt eu cu adevărat, iată ce proiect de mântuire am, iată câtă iubire emană de la mine către voi, iată concretizarea acestui plan, iată cu ce mijloace, iată cu ce preţ va fi dus la îndeplinire..." Iar toate acestea sunt identice nu cu o personificare, ci chiar cu a doua persoană divină.

Pr. Cristian Chinez