Răspundem cititorilor
- Diana Gal (e-mail). "Am pentru revista din luna septembrie o propunere, la pagina 12, și anume despre sfântul Gerard. A fost episcop și condamnat la moarte în timpul persecuțiilor lui Dioclețian. Bustul acestui sfânt este păstrat în capela care-i poartă numele alături de minunatul tezaur de piese de argint și aur... A fost mai întâi călugăr în mănăstirea benedictinilor din Veneția. Cu prilejul unei călătorii în Țara Sfântă l-a întâlnit pe regele Ștefan, cu care s-a împrietenit și care l-a rugat să meargă în Panonia pentru a lucra la încreștinarea poporului său. Gerard a primit această propunere și apoi a fost numit episcop de Morisena, cetate veche ce a existat în secolele X și XI pe locul unde se află astăzi orașul Cenad. Pe când se îndrepta spre orașul Alba Regia (azi Ungaria) a fost atras într-o cursă de câțiva dușmani înverșunați ai noii religii, bătut cu pietre și apoi străpuns cu sulița, undeva pe malul Dunării, în anul 1047, devenind astfel primul martir al Bisericii din Ungaria".
Am redat ceva din mesajul și propunerea dv. Din păcate, articolul dv. a ajuns prea târziu când revista pe luna septembrie fusese deja tipărită. Este bine să scrieți până la data de 15 a lunii precedente, să alegeți un subiect de actualitate, care n-a mai fost tratat în revistă. Vă mulțumim!
- G.E. (e-mail). "Sunt botezat în Iași, cu domiciliu în Ungaria, și mă adresez dv. cu o cerere pentru un act care să dovedească descendența dintr-o persoană născută pe teritoriul Austro-Ungariei pentru redobândirea cetățeniei ungare. Am să fac o scurtă prezentare; tatăl meu este ceangău (minoritate maghiară din Moldova) născut în comuna Horlești, jud. Iași, dar descendenții noștri au fost stabiliți pe teritoriul Austro-Ungar și aduși în Horlești. Aș dori să știu ce demersuri sunt necesare pentru a obține acest act. Vă mulțumesc anticipat".
Biserica vă poate da certificat de Botez, de Mir sau de Căsătorie. Nu are cum să vă dea un document prin care să dovedească naționalitatea dv. În orice registru al Bisericii se notează că ați primit un sacrament, și nu naționalitatea. Pentru un astfel de document trebuie să oferiți date clare. Pe cine să căutăm? (Nume, prenume), data nașterii etc. Apoi trebuie să țineți cont că în anii 1950-1975, guvernul comunist a procedat la confiscarea arhivelor parohiilor (matricole de botez, căsătorie, înmormântări, corespondență, hărți, planuri...). O parte au fost luate în anii 1950 de Sfaturile Populare, iar o altă parte de filialele județene ale Arhivelor Statului. Așa stând lucrurile, trebuie mai întâi să vă adresați Parohiei Horlești (cu date clare). Adresa o găsiți pe www.ercis.ro. În caz că vă răspund că nu au arhivele din anii respectivi, trebuie să vă adresați Arhivelor Statului din Iași. În sfârșit, o problemă de pură curiozitate: este pentru prima dată când aflăm că în Horlești sunt ceangăi maghiari. Am fi bucuroși dacă ați oferi ceva probe sau documente în această privință. Un răspuns asemănător și pentru Constantin Ballo (București), cu precizarea că la informațiile legate de stră-străbunicul dv. născut în anul 1826, în arhiva Parohiei Iași se păstrează condicile de botezați doar începând cu luna iulie 1827. În registrul de botezați din anul 1876 al Parohiei Romano-Catolice Iași, luna mai, figurează Bella Paulus Ballo.
- Dorin Martea (e-mail). "Încerc să vă redau pe scurt un articol apărut în limba rusă cu privire la evoluționism și creaționism: "Șeful Observatorul Vaticanului (la un moment fostul șef al observatorului), a declarat că teoria designului inteligent nu este știință, și nu trebuie inclusă în manualele școlare (...). La mijlocul lunii iulie, papa Benedict al XVI-lea a criticat susținătorii teoriei de "dezvoltare haotică", care sunt - evoluționiștii". Sper că am tradus satisfăcător. Declarațiile date au fost făcute în anul 2005 și publicate de agenția rusă în anul 2007. Vreau să vă spun că pe siturile rusești des apar așa tipuri de publicații în ultimul an. Vă rog foarte mult să exprimați opinia dv. față de acest subiect și care-i poziția Bisericii la această temă și în acest moment. Mulțumesc mult!".
Am primit traducerea articolului, dar n-am înțeles mare lucru. Vă răspundem totuși la întrebarea de fond (cum am mai făcut-o și altă dată cu alte persoane interesate) și vă mulțumim pentru mesaj. Biserica Catolică face separație clară între știință și credință. Ca atare, nu intră în competența Bisericii să se ocupe de știință, precum nu intră nici în competența științei să se ocupe de credință. Când știința vine și spune că nu există Dumnezeu sau că omul nu a fost creat de Dumnezeu, deja și-a încălcat competențele. Biserica nu are o teorie cu privire la evoluție, la plăcile tectonice, la mișcarea aștrilor etc. Nu intră în competența ei lucrurile acestea. Un creștin ia aminte la teoriile științifice și le poate accepta sau refuza... Poziția Vaticanului este de dezaprobare a acelei părți a evoluționismului care neagă existența lui Dumnezeu.
- Maria Plop (Borca, NT). "Cu ceva timp în urmă v-am trimis o scrisoare cu rugămintea de a fi trimis și la noi un preot. Acum vă trimit aceste rânduri pentru a vă mulțumi, întrucât s-a rezolvat această problemă. Le mulțumim episcopilor și părintelui Ieronim Budulai, paroh de Vatra Dornei, că s-a ostenit să parcurgă 70 km pentru a ne întâlni. S-a celebrat sfânta Liturghie, patru copii au primit prima sfântă Împărtășanie. Mă bucur că locuințele noastre au primit binecuvântarea lui Dumnezeu prin preot și au fost sfințite. Am o mulțumire sufletească pentru că și noi suntem de acum luați în evidență, pentru că până acum am fost ca niște oi rătăcite între munți, de care nu știa nimeni".
Ne bucurăm și noi împreună cu dv. Rândurile pe care ni le-ați scris poate că sunt o încurajare pentru cei care, deși au biserică și preot, nu participă la sfânta Liturghie sau nu vor să primească preotul cu binecuvântarea caselor.
- Ghe. Vasilescu (e-mail). "... Sfinții părinții arată că nu pentru a-i încredința stăpânire absolută i-a spus Domnul lui Petru: "Dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu piară credința ta. De aceea când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi" (Lc 22,32), ci pentru a nu deznădăjdui, din pricina mărimii păcatului pe care l-a făcut. Petru căzuse din vrednicia de apostol, de aceea Mântuitorul îi dă o reabilitare. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: "Prin această întreită mărturisire a lui Petru ("Simon, fiul lui Ioan, mă iubești tu mai mult decât aceștia? El i-a răspuns: Da, Doamne, tu știi că te iubesc") a fost șters păcatul întreitei lepădări a lui Petru și a fost reînnoită în Petru vrednicia apostoliei lui. Prin această tristă dovadă, învățat și înțelepțit fiind Petru nu a mai îndrăznit nicidecum să răspundă lui Isus ca unul care îl iubește mai mult decât alții, ci răspunde simplu: "Da, Doamne, tu știi că te iubesc" (In 21,15). Iată ce spune sfântul Ioan Crisostom (Omilii la Ioan, Omilia 70, 2, PG 59, 25): "Petru este cel dintâi dintre apostoli, dar și Pavel este cel dintâi dintre apostoli. Petru are cheile împărăției cerurilor, dar și Ioan are cheile împărăției cerurilor și este stâlpul Bisericilor din întreaga lume. Petru este corifeul, dar și ceilalți apostoli, toți corifei sunt. Pavel este de aceeași cinste cu Petru, și încă ceva mai mult" (...); "Lui Petru i-a spus Cristos: Îți voi da ție cheile, dar acest cuvânt spus lui Petru a fost adresat tuturor apostolilor. Pe această piatră, așadar, adică în temeiul acestei mărturisiri a credinței sobornicești, cum că Isus Cristos este piatra și Simon a fost numit Petru de la piatră, pentru că acela care are adevărata credință în Cristos să aibă și unire împreună cu Domnul și cu trupul cel stăpânesc" (Ambrosius, Mediolanensis, Comentaria in Epistolam B Pauli ad Corinthios Primam XII. 27, 28, PL 17, 249B-D). Petru nu are un har special față de ceilalți apostoli, ci este primus inter pares...".
Dacă tot citați din sfinții părinți, de ce nu vedeți și textele în care ei spun altfel despre Petru. Vă dăm mai jos câteva. Cum le interpretați? Din Discursuri ale sfântului Leon cel Mare (Disc. 4 despre aniversarul alegerii sale, 2-3: PL 54,149-151): "Dintre toți oamenii, numai Petru a fost ales pentru a fi primul care să cheme toate neamurile la mântuire și pentru a fi capul tuturor apostolilor și părinților Bisericii. În poporul lui Dumnezeu sunt mulți preoți și păstori, dar adevărata călăuză dintre toți este Petru, cu ajutorul suprem al lui Cristos"; "Pentru aceasta lui Petru i se spune: Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor și tot ce vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri și tot ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. Desigur, dreptul de a exercita această putere a fost transmis și celorlalți apostoli, acest decret constitutiv a trecut la toți principii Bisericii. Dar nu fără motiv a fost dat numai unuia ceea ce trebuia să fie comunicat tuturor. Această putere a fost încredințată personal lui Petru, pentru că demnitatea lui Petru depășește demnitatea tuturor capilor Bisericii". Din Discursuri ale sfântului Augustin, episcop (Disc. 295,1-2.4.7-8: PL 38,1348-1352): "Fericitul Petru, primul dintre apostoli, dotat cu o iubire arzătoare față de Cristos, a avut harul de a auzi din partea lui Isus: Iar eu îți spun: Tu ești Petru"; "Domnul Isus, așa cum știți deja, înainte de pătimirea sa i-a ales pe ucenicii săi pe care i-a numit apostoli. Dintre aceștia, numai Petru a primit misiunea de a reprezenta aproape în toate locurile întreaga Biserică. În virtutea acestei personificări a întregii Biserici el a meritat să audă ce i-a spus Cristos: Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor".