Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Ioan Cojan (Traian). "Am avut ocazia să aud care sunt deosebirile dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă. Din aceste deosebiri am reținut câteva: Biserica Ortodoxă nu-l recunoaște pe Sfântul Părinte papa ca unicul conducător și păstorul suprem al Bisericii Universale a lui Cristos; nu crede în existența purgatoriului; crede că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl nu și de la Fiul; ține sărbătorile după calendarul iulian. Cu privire la Biserica Greco-Catolică se știe că ține sărbătorile tot după calendarul iulian, celebrările liturgice le face în ritul oriental la fel ca Biserica Ortodoxă. Legat de asemănările dintre aceste două religii aș dori să întreb dacă și Biserica Greco-Catolică nu crede în existența purgatoriului și dacă crede că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl nu și de la Fiul"?

Mai întâi o precizare: cele mai multe dintre punctele menționate de dv. nu mai constituie azi puncte de diferență între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Dialogul teologic dintre cele două Biserici a ajuns la concluzia că de multe ori Bisericile exprimă același lucru în cuvinte diferite sau accentuează prin exprimările lor diferite aspecte. Cel mai important punct de diferență este cel legat de primatul papal. Cu privire la Biserica Greco-Catolică, aceasta este în comuniune deplină cu Biserica Romei. Ca atare, ea crede la fel ca Biserica Romano-Catolică. Diferă doar ritul în care se fac celebrările.

- Iosif Roca (Galați). "După ce am citit, la recomandarea părintelui drag Eugen Blăjuț, de la parohia noastră cărțile "Chinurile nașterii celei de-a doua" și "O turmă și un păstor", scrise de arhimandritul Teodosie Bonteanu, am găsit în revista "Lumina creștinului" din noiembrie 2010 în articolul "Întâlnire ecumenică" o frază care mi-a plăcut foarte mult și pe care o reproduc exact ca în articol. "Încercăm să învățăm ceva nou, în calitate de creștini în Europa, pentru a putea să respirăm cu cei doi plămâni". Întâlnirea ecumenică de la Viena confirmă că frământările autorului (Teodosie Bonteanu) nu au fost în zadar. Dacă te oprești un pic în stradă, în fața bisericii noastre din Galați, găsești acest mesaj, într-un panou, clar exprimat, de însuși Mântuitorul și pus la vederea tuturor. Dincolo de tot ce s-a scris și spus despre unitate, pro și contra, nimeni nu poate nega că preocuparea este de actualitate și poate fi scânteia Europei. Nu pot să nu spun că mi-a plăcut și cred în ideea lui Dan Puric mărturisită în cartea sa "Cine suntem" privitor la recăpătarea demnității creștine, de sus în jos. Apar minți luminate, oameni cu harul Sfântului Spirit, care ne pot călăuzi să găsim drumul. Îi mulțumesc public stimatului părinte Eugen Blăjuț pentru tot".

Ne bucurăm că acest text a venit tocmai în luna când ne rugăm pentru unitatea creștinilor. Sperăm că pr. Eugen Blăjuț va citi mesajul dv. în care îi mulțumiți pentru ceea ce a făcut. De asemenea, sperăm că veți continua să vă rugați pentru unitate și pentru preoți.

- G.I. (Iași). "În ziua de 20 august în calendar este trecută sfânta Laura. Din păcate, nu știu nimic despre ea și nici nu am idee unde aș putea găsi ceva informații. Poate că îmi puteți oferi dv. Vă mulțumesc!".

Rămășițele sfintei martire Laura se află în Biserica "Maica Îndurării" (Santa Maria del Trebbio), situată aproape de mănăstirea franciscană de Pollenza (Italia). Au fost aduse în acest loc în anul 1846 din catacombele romane. Împăratul Dioclețian, pentru a menține unitatea imperiului în fața invaziilor altor națiuni, în anii 302-305, a emis un decret prin care creștinii trebuiau să ofere jertfe la altarul zeilor. Pentru că sfânta Laura a refuzat să aducă jertfe zeilor, a fost exilată la Ancona și apoi decapitată, împreună cu mulți alți creștini fideli lui Isus Cristos. Trupul ei a fost exhumat la 4 ianuarie 1846, iar Alessandro de Conti Benedetti, episcop de Recanati și Loreto, după ce a recunoscut martiriul său, i-a conferit cinstea cuvenită. La 27 mai 1889, părintele Francisc Zamponi, membru al conventului Loreto Pollenza, a adus moaștele sfintei Laura, care au fost așezate într-o urnă din Colegiul "San Biagio". Acum sfânta se află într-un urnă nouă, amplasată în altarul capelei terțiarilor franciscani, împreună cu sfântul Francisc, sfântul Ludovic, regele Franței și sfânta Elisabeta a Ungariei. Sărbătoarea anuală a fost inițiată de către părintele Umberto Greaves de Pollenza, printr-o Liturghie în august 1953.

- C.E. (Oțeleni). "Doresc să împărtășesc cu toți cititorii revistei "Lumina creștinului" bucuria pe care o am datorită preoților care activează la noi în parohie. Părintele paroh Iosif Gârleanu și părintele vicar Marius Sabău, care a veni de curând în mijlocul nostru, ne înalță cu mintea spre Dumnezeu prin predicile și învățătura lor. La noi în sat mulți credincioși fac parte dintr-un grup de rugăciune cum ar fi: "Familia Preasfintei Inimi a lui Isus", "Grupul euharistic", "Rozariul viu" etc. Mai avem în sat și Congregația Surorilor Maestre ale Sfintei Doroteea "Fiicele Sfintelor Inimi", care ne ajută foarte mult în educarea și catehizarea copiilor și a tinerilor. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat satul cu asemenea preoți și surori și-l rugăm să-i binecuvânteze în munca lor".

Este frumos că apreciați munca preoților și surorilor din comunitatea dv., așa cum credem că și ei sunt alături de credincioșii cărora le slujesc. Rugați-vă și pe mai departe pentru vocații la preoție și la viața consacrată, pentru ca Dumnezeu să reverse harul său acolo unde cuvântul său încă nu ajuns sau este neglijat.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat