Urcuşul iubirii

Tinerii care sunt exigenţi cu viaţa lor şi nu se mulţumesc cu "surogate" ale iubirii, care se opresc să analizeze propria viaţă şi să dea sens tuturor trăirilor, îşi dau seama că gesturile cele mai intime care nu au corespondenţă la nivelul sentimentelor nu duc decât la faliment. Dacă o persoană nu este cu adevărat iubită apare mereu riscul să fie instrumentalizată, să fie folosită. "Învelişul" pare să fie foarte frumos, dar să lipsească "miezul". Tocmai de aceea este nevoie de o "disciplină" a iubirii. Castitatea (cuvânt care sperie atât de mult!) înseamnă autodisciplină, stăpânire de sine, respect pentru celălalt, educaţie a afectivităţii şi a sentimentelor. Acest "control de sine" nu este ceva negativ, ci conferă demnitate persoanei care ştie să îşi folosească inteligenţa şi să asculte adevăratele aspiraţii ale inimii. În acelaşi timp, castitatea înseamnă şi respectarea demnităţii celuilalt, efort pentru a evita atitudinea de "proprietar" al vieţii altcuiva care poate duce la a "uza" şi a "abuza" de viaţa lui. Prin castitate, persoana devine armonioasă, matură şi plină de pace interioară. Această puritate a spiritului şi a trupului ajută la dezvoltarea adevăratului respect de sine şi în acelaşi timp dezvoltă capacitatea de a-i respecta pe ceilalţi ca persoane create după imaginea lui Dumnezeu. "Curăţia cere o ucenicie a stăpânirii de sine, care este o pedagogie a libertăţii umane. Alternativa este clară: ori omul porunceşte pasiunilor sale şi dobândeşte pacea, ori se lasă aservit de ele şi devine nefericit" (Catehismul Bisericii Catolice, 2341).

Care sunt mijloacele care ne pot ajuta să "poruncim pasiunilor noastre"? Aceste mijloace pot fi: cunoaşterea de sine, un stil de viaţă sobru, capacitatea de renunţare, ascultarea faţă de poruncile lui Dumnezeu, practicarea virtuţilor morale şi fidelitatea faţă de rugăciune. Toate acestea presupun efort, dar nimic serios nu se construieşte în viaţă fără o muncă asiduă. Mentalitatea comună vede lucrurile foarte banal şi foarte interesat şi de aceea înlătură orice efort. Papa Benedict al XVI-lea i-a pus în gardă pe tineri de aceste lucruri vorbindu-le la Ziua Mondială a Tineretului despre fidelitatea faţă de valorile propuse de Cristos: "Ştiţi bine că atunci când nu se merge alături de Cristos, care ne conduce, noi ne rătăcim pe alte cărări, ca aceea a impulsurilor noastre oarbe şi egoiste, aceea a propunerilor care linguşesc, dar care sunt interesate, înşelătoare şi volubile, lasă golul şi frustrarea înlăuntrul nostru (Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea la Privegherea de rugăciune). În aceeaşi celebrare, papa i-a îndemnat pe tineri să se pregătească serios pentru viaţa de căsătorie: "Mulţi sunt chemaţi de Domnul la căsătorie, în care un bărbat şi o femeie, formând un singur trup" (cf. Gen 2,24), se realizează într-o profundă viaţă de comuniune. Este un orizont luminos şi exigent în acelaşi timp. Un proiect de iubire adevărată care se reînnoieşte şi se aprofundează în fiecare zi, împărtăşind bucurii şi dificultăţi şi care se caracterizează printr-o dăruire a totalităţii persoanei. Pentru aceasta, a recunoaşte frumuseţea şi bunătatea căsătoriei înseamnă a fi conştienţi că numai un context de fidelitate şi indisolubilitate, precum şi de deschidere la darul divin al vieţii, este cel adecvat pentru măreţia şi demnitatea iubirii matrimoniale (Omilia Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea la Privegherea de rugăciune).

A trăi în curăţie este ca o drumeţie la munte: este nevoie de mare efort pentru a ajunge în vârf, dar efortul este răsplătit de un peisaj de nedescris care este infinit mai mulţumitor decât oboseala drumului şi care deschide perspective noi. A rămâne la baza muntelui înseamnă a evita efortul, a trăi în banalitate şi a pierde o astfel de perspectivă.

Pr. Felix Roca