Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului

Această comemorare a fost instituită de sfântul papă Pius al V-lea, pentru a aminti victoria obţinută în anul 1571, la Lepanto, asupra flotei turceşti, în ziua de 7 octombrie, care în acel an era o zi de duminică.

La început se numea Sfânta Maria a Biruinţei şi se sărbătorea numai la Roma şi în împrejurimi, în prima duminică din octombrie. În anul 1716, sărbătoarea a fost extinsă la întreaga Biserică, iar sfântul Pius al X-lea, în anul 1913, a stabilit ca zi definitivă a comemorării ziua de 7 octombrie, sub titlul de sărbătoarea Preasfântului Rozariu. Calendarul nou, din anul 1960, a reţinut numele de Sfânta Maria a Rozariului.

Într-un anumit sens, această comemorare cuprinde toate sărbătorile închinate Mântuitorului şi Preacuratei, deoarece, prin rugăciunea Rozariului, participăm zilnic la misterele de bucurie, de durere, de slavă şi de lumină ale Domnului nostru Isus Cristos, fiul Fecioarei Maria.

Rugăciunea Rozariului este izvorâtă din dragostea creştinilor faţa de Maica Domnului. Ea constă în împletirea unei coroane de roze spirituale, prin recitarea a 20 decade formate din câte un "Tatăl nostru", zece "Bucură-te, Marie" şi, în încheiere, "Slavă Tatălui". Aceste 20 decade sunt împărţite în patru grupe de câte cinci, fiecare grupă fiind dedicată comemorării anumitor fapte şi mistere din viaţa Domnului nostru Isus Cristos şi a preacuratei Fecioare Maria: cinci mistere de bucurie, cinci de durere, cinci de slavă şi cinci de lumină. În mod obişnuit, se recită zilnic numai câte o serie de mistere, şi în decurs de patru zile, se realizează un Rozariu complet, minunată împletire de rugăciune vocală şi contemplare interioară, participare vie la bucuriile, durerile şi slava Mântuitorului Isus, a Maicii sale şi a Bisericii.

Obiectul care este folosit pentru numărarea rugăciunilor rostite, şiragul de mătănii, este de origine foarte veche. Pustnicii din părţile Răsăritului foloseau pietricele pentru a ţine seamă de numărul rugăciunilor vocale pe care îşi propuneau să le rostească. În mănăstirile medievale, fraţii laici, scutiţi de recitarea oficiului divin al preoţilor, deoarece nu cunoşteau limba latină, îşi împlineau datoriile lor de pietate repetând de un anumit număr de ori rugăciunea "Pater noster"; în acest scop, urmând sfatul sfântului Beda Venerabilul, au folosit coliere formate din boabe înşirate pe o sfoară. O tradiţie venerabilă afirmă că însăşi Maica Domnului s-a arătat sfântului Dominic şi i-a propus să adauge la rugăciunea "Tatăl nostru" şi "Salutarea îngerească", formând Rozariul de astăzi. Ea a promis că recitarea cu pietate a sfântului Rozariu va fi o armă puternică pentru îndepărtarea ereziei albigenze, care cuprinsese o mare parte din Italia şi Franţa.

Călugării dominicani au devenit susţinători înflăcăraţi ai acestei rugăciuni şi au întemeiat confraternităţile Rozariului, ai căror membri se obligau să recite zilnic, în întregime sau în parte, sfântul Rozariu. Papa Pius al V-lea, fost membru al Ordinului Sfântului Dominic, a încurajat şi a recomandat oficial recitarea lui. În scurtă vreme, Rozariul a devenit o rugăciune universală a creştinătăţii catolice, un fel de "Breviar al credincioşilor", considerat la fel de valoros ca şi Breviarul pe care preoţii şi persoanele consacrate îl recită zilnic. Sfântul Rozariu a devenit un izvor de înălţare şi de orientare spirituală, atât în viaţa individuală, cât şi în viaţa de familie.

Diana Gal