Papa în Germania
Unde este Dumnezeu, acolo este viitor
Călătoria apostolică a papei Benedict al XVI-lea în Germania s-a desfășurat în perioada 22-25 septembrie. A fost a treia călătorie a papei în pământul său natal, dar prima vizită cu caracter oficial, deoarece a fost invitat de președintele federal al Germaniei. Papa a mai vizitat țara natală în august 2005 pentru cea de-a XX-a Zi Mondială a Tineretului de la Köln și în septembrie 2006 în Bavaria.
Cea de-a 21-a călătorie apostolică internațională a lui Benedict al XVI-lea l-a purtat în trei dieceze ale Republicii Federale Germania: Berlin, Erfurt (în landul Turingia) și Freiburg (în landul Baden-Württemberg).
Motoul ales pentru această călătorie: "Unde este Dumnezeu, acolo este viitor", pornește de la predica pronunțată de papa la sanctuarul Mariazell (Austria), în anul 2007, și vrea să reafirme primatul lui Dumnezeu.
Între evenimentele cele mai așteptate s-au aflat discursul pe care papa l-a ținut în cursul vizitei la Parlamentul federal, întâlnirile cu reprezentanții comunității evanghelice germane și ai Bisericilor Ortodoxe, și cele cu exponenții comunităților ebraică și musulmană. În cele patru zile de călătorie, papa a ținut 18 discursuri, i-a întâlnit pe președintele federal Christian Wulff, la rezidența prezidențială de la Castelul Bellevue, și pe cancelarul Angela Merkel, la sediul din Berlin al Conferinței Episcopilor din Germania.
La Erfurt, în capitala Turingiei, Benedict al XVI-lea a participat, în ziua de 23 septembrie, la întâlnirea ecumenică în fostul Convent al călugărilor augustinieni, în care Luther a început drumul său. Aici a întâlnit reprezentanții Bisericii Evanghelice și a participat la o celebrare ecumenică în prezența a circa 300 de persoane în cursul căreia s-a citit un psalm al Bibliei în traducerea lui Luther.
În cursul după-amiezii a vizitat sanctuarul dedicat Maicii Domnului din Etzelsbach, un loc caracterizat în mod special de persecuțiile comuniste împotriva creștinilor.
Ultima etapă a călătoriei a fost Dieceza de Freiburg (24-25 septembrie), într-o zonă a Germaniei puternic catolică. Aici papa l-a întâlnit pe fostul cancelar german Helmut Kohl, unui dintre principalii protagoniști ai procesului de reunificare germană. Deosebit de semnificative au fost și întâlnirile cu reprezentanții Biserici Ortodoxe și cu catolicii angajați în ZdK (Zentralkomitee der deutschen Katholiken) - Comitetul Central al Catolicilor Germani -, care reprezintă o lungă tradiție a apostolatului laicilor în Germania. Ciclul întâlnirilor s-a încheiat la Freiburg, sâmbătă seara (24 septembrie), cu privegherea de rugăciune cu tinerii veniți din diferite dieceze ale Germaniei și cu Liturghia de duminică dimineață (25 septembrie) de pe aeroportul turistic.
Ce fel de Germanie a găsit Benedict al XVI-lea în această vizită? Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic la Berlin, a răspuns într-un interviu la Radio Vatican: "O Germanie asemănătoare societăților occidentale, în care credința nu mai este atât de mult trăită, chiar și în cadrul Bisericii Catolice: practicanții, cel puțin cei care frecventează sfânta Liturghie de duminică, ating un pic peste 15 %, însă, în ciuda acestui fapt, în Germania persoanele se recunosc ca membre ale unei Biserici: o treime este catolică, o treime este evanghelică, iar o treime declară că nu are nicio apartenență religioasă". (C.C.)
* * *
Republica Federală Germania
- Stat în N Europei Centrale
- Suprafața: 357.050 km2
- Populația: 81.799.000 (231 loc./km2)
- Capitala: Berlin (3.400.000 loc.)
- Ziua națională: 3 octombrie
- Culte: luterani (30,8%), evrei (6%), islamici (5,4%), ortodocși (2%), fără religie (29,6%), catolici (31,4%): dieceze: 27, episcopi: 70, parohii: 11.524, preoți: 15.136, călugări: 4.490, călugărițe: 21.021, seminariști: 798, diaconi permanenți: 3.032.