Apostolul iubirii (IX)

Respect pentru casa Domnului

Suntem obişnuiţi să-l considerăm pe Isus cel "blând şi smerit cu inima", aşa cum de altfel el însuşi ne-a spus: "Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima" (Mt 11,29a).

Poate surprinde, aşadar, episodul alungării vânzătorilor din templu, relatat pe scurt de evangheliştii sinoptici: Matei (21,12-13), Marcu (11,15-17) şi Luca (19,45-46), dar mai pe larg de sfântul apostol Ioan (2,13-22).

Evenimentul are loc în preajma Paştelui iudeilor. Isus urcă la Ierusalim şi intră în templu, locul central al cultului mozaic, dar se scandalizează de ceea ce vede aici, un întreg iarmaroc: vânzări de boi, de oi, de porumbei, tarabe ale schimbătorilor de bani. Improvizează un bici din funii şi îi alungă pe profanatori, zicându-le: "Luaţi acestea de aici! Nu faceţi din casa Tatălui meu o casă de negustorie!" (In 2,16b).

Nedumeriţi, iudeii vor o explicaţie a gestului lui Isus. El le spune: "Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!" (In 2,19b). Este al cincilea moment revelator, notat de evanghelist în "cartea semnelor" (In 1,19-12,50), subtitlul "începutul revelării lui Isus" (In 1,19-2,12). Evanghelistul explică foarte concis cuvintele lui Isus: "El însă vorbea despre templul trupului său" (v. 21), adică de moartea şi învierea sa care a întărit credinţa discipolilor în Scripturi şi în cuvintele spuse de Isus (v. 22). Prin urmare, un gest justificat şi cu urmări benefice pentru contemporani, dar şi pentru întreaga Biserică de-a lungul secolelor. În lumina acestui gest, învăţăm respectul datorat casei Domnului, care ne adună pentru "ascultarea învăţăturii apostolilor, pentru comuniunea fraternă, frângerea pâinii şi rugăciune" (Fap 2,42).

P.A.D.