Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Stiri -

Știri externe

Papa în Benin
Papa Benedict al XVI-lea va face o vizită apostolică în Benin de la 18 la 20 noiembrie. Este a treia vizită pe care un papă o face în această țară din Africa occidentală după cele efectuate în 1982 și în 1993 de Ioan Paul al II-lea. Mons. Eugene Houndekon a subliniat caracterul pastoral al vizitei: consemnarea exortației apostolice postsinodale, rod al celui de-al II-lea Sinod special al Episcopilor pentru Africa desfășurat în Vatican în octombrie 2009; celebrarea cu Sfântul Părinte a "jubileului de 150 de ani ai evanghelizării Beninului" și, în fine, comemorarea regretatului cardinal beninez Bernardin Gantin.

Congres al universităților
La Avila, în Spania, a fost organizat, în perioada 12-14 august, congresul mondial al universităților catolice. "Am venit aici ca premergători și adoratori, a spus card. Zenon Grocholewski la deschiderea lucrărilor: premergători pentru Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid și adoratori ai înțelepciunii lui Dumnezeu pe care trebuie să-l slujim prin caritatea intelectuală". Din România a participat pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași.

Atentat lângă biserică
Un nou atac împotriva comunității creștine irakiene s-a produs în dimineața zilei de 2 august, când un automobil capcană a explodat în apropiere de biserica siro-catolică "Sfânta Familie" din orașul Kirkuk, în Irak, provocând cel puțin 20 de răniți și mari pagube materiale. Între cei răniți se află și copii și o călugăriță. Alte două bombe au fost dezamorsate de poliție. Este prima dată când această biserică a orașului nord-irakian este vizată de către teroriști.

Întâlnirea Familiilor
Începând de la 1 iulie, a fost deschisă înscrierea la Cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor care se va ține la Milano de la 30 mai la 3 iunie 2012 cu participarea papei. Tema întâlnirii va fi familia ca "patrimoniu al umanității". Urmând sfatul lui Benedict al XVI-lea, în vederea evenimentului au fost pregătite zece cateheze, disponibile chiar și on line. Întâlnirea mondială a familiilor, care are un ritm trienal, a fost promovată pentru prima dată de Ioan Paul al II-lea în 1994 la Roma. Apoi s-a desfășurat la Rio de Janeiro (1997), Roma (2000), Manila (2003), Valencia (2006) și Ciudad de Mexico (2009).

Convertiri în Nepal
Tot mai multe persoane în Nepal cer să îmbrățișeze credința creștină și primesc sacramentele inițierii creștine: Botezul, Mirul, Euharistia, în cadrul unor ceremonii publice. "Când am sosit pentru prima dată în Nepal, în 1976, erau doar trei laici, toți străini, care participau la Liturghia duminicală - este mărturia superiorului regional al călugărilor iezuiți, părintele Lawrence Maniyar - astăzi după 60 de ani de prezență a Bisericii, există circa 8.000 de catolici". Biserica Catolică, prin misiunile părinților iezuiți, și-a făcut intrarea în Nepal în 1951. Pe lângă școli, Societatea lui Isus conduce patru parohii, trei centre sociale pentru orfani, persoane dependente de droguri și nevăzători, o școală specială pentru persoane cu dizabilități și opt dispensare mobile.

Preoți arestați
În China, patru preoți au fost arestați la 3 august și apoi ținuți în izolare în închisoarea din Dongming, fără apă și fără mâncare mai multe zile. Potrivit unor surse locale preluate de Radio Vatican, Siguranța Publică și Biroul pentru Afaceri Religioase au vrut să-i constrângă să adere la Asociația Patriotică, o Biserică independentă de Roma. Credincioșii au cerut ajutor Sfântului Scaun și Bisericii Universale. Preoții arestați - potrivit agenției AsiaNews - sunt pr. Wang Chengli (48 ani), administrator al Diecezei de Heze, pr. Zhao Wuji (50 ani), pr. Li Xianyang (34 ani) și pr. Sun Guichun (38 ani). Preoții Zhao și Li au fost eliberați la 7 august, iar pr. Sun, o zi mai târziu, dar a fost arestat din nou la 9 august și dus într-un loc necunoscut. Pr. Wang încă nu a fost eliberat.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat