Anul Maximilian Kolbe

Biserica a celebrat la 14 august comemorarea liturgică a sfântului Maximilian Maria Kolbe, preot polonez, ucis de nazişti la 14 august 1941 în lagărul de la Auschwitz, unde şi-a oferit viaţa în schimbul unui tată de familie condamnat la moarte. Avea 47 de ani. A 70-a aniversare a martiriului său este deosebit de importantă pentru Polonia unde sâmbătă, 13 august, a început un triduum de celebrări pentru Anul Kolbian, proclamat de Senatul Republicii şi călugării franciscani minori conventuali. Duminică, 14 august, sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată la Muzeul Statului de la Auschwitz-Birkenau de card. Stanislaw Dziwisz şi concelebrată de mai mulţi episcopi şi preoţi germani şi polonezi. Redacţia centrală Radio Vatican l-a contactat pe pr. Egidio Monzani, asistent spiritual al asociaţiei mariane "Armata Maicii Domnului", fondată de Maximilian Kolbe în 1917 (împreună cu pr. Iosif M. Pal şi alţi fraţi franciscani).

- Care este mesajul pe care acest sfânt îl transmite generaţiei actuale?

Sensul mărturiei lui este acela de a proclama autoritatea evangheliei chiar şi în vremurile teribile ale celui de-al Doilea Război Mondial, mai ales într-un mediu îngrozitor precum cel din lagărul de la Auschwitz. Aici, pr. Maximilian Kolbe a fost semnul prezenţei lui Dumnezeu. În faţa tragediei de la Auschwitz şi din celelalte lagăre de concentrare mulţi şi-au pus întrebarea: "Unde este Dumnezeu?" Dumnezeu se afla acolo unde era Maximilian Kolbe, era prezent în gestul său de iubire! Ioan Paul al II-lea, când era arhiepiscop de Cracovia, cu ocazia beatificării acestui preot, spunea despre gestul său de oferire a vieţii: "A murit un om, dar s-a salvat umanitatea!". Mărturisirea de credinţă cea mai mare a sfântului Maximilian Kolbe o avem în ultima sa scrisoare trimisă mamei. El a ajuns în lagărul de concentrare la sfârşitul lunii mai şi a murit la 14 august. În ultima scrisoare trimisă mamei, spunea: "Dumnezeu este pretutindeni şi îi iubeşte pe toţi oamenii cu o iubire nemărginită!".

- Aţi făcut referinţă la mama acestui sfânt, de importanţă fundamentală pentru a înţelege personalitatea şi mărturia acestui cinstitor al Maicii Domnului.

E adevărat. El spunea că mama pământească este imaginea mamei cereşti. Viaţa lui a fost marcată şi de un episod din copilărie. Într-un moment de necazuri, era în biserică şi dintr-o dată îi apare în faţă imaginea preacuratei Fecioare Maria. El o întreabă: "Ce se va întâmpla cu mine?" Maica Domnului îi oferă două coroane: una albă (a curăţiei) şi una roşie (a martiriului), care anunţă, de fapt, parcursul vieţii sale! Acest episod nu l-a spus nimănui, îl ştia numai mama, care l-a povestit după ce a aflat felul în care a murit fiul ei în lagărul de concentrare.

- Dacă moartea şi martiriul său au început să fie cunoscute, mai puţin cunoscute sunt capacităţile şi carismele sale personale, printre care spiritul de caritate şi iniţiativele editoriale.

Acesta cred că este destinul părintelui Kolbe, şi de aceea cred că trebuie scos din buncărul în care a rămas în ultimele clipe ale vieţii. Mulţi nu ştiu însă noutăţile pe care le-a introdus prin felul său de viaţă. De exemplu, din punct de vedere apostolic, el a mizat mult pe importanţa presei. Or, acest lucru, la începutului secolului trecut, însemna să dea peste cap viaţa unui convent, unde alături de psalmi şi rugăciuni, a trebuit să se facă loc şi tipografiei!

- Ce spune astăzi mărturia acestui sfânt, la 70 de ani de la naşterea sa pentru cer?

Moştenirea sa este spiritualitatea mariană, dar trăită mai mult decât o simplă devoţiune. Părintele Kolbe spunea: "Neprihănita Fecioara Maria este idealul nostru, trebuie să devenim asemenea ei". Această frază cuprinde întreaga moştenire a pr. Kolbe pentru că ne oferă o spiritualitate în care Fecioara Maria este prezentă, activă în viaţa Bisericii şi a omenirii. Dimensiunea mariană era parte integrantă a vieţii sale, după cum a evidenţiat şi Ioan Paul al II-lea. Trăind spiritualitatea mariană, redescoperim şi bogăţia acestei intuiţii profetice.