Bulai-Moara: Casă parohială nouă
Cu ocazia hramului bisericii din Bulai-Moara (13 august, Sfântul Maximilian Kolbe), PS Petru Gherghel a sfințit noua casă parohială și o statuie a Maicii Domnului.
Sărbătoarea a început la ora 10.00 cu Liturghia în limba polonă, iar la ora 11.00 s-a celebrat sfânta Liturgie a hramului oficiată de PS Petru Gherghel, cu participarea pr. Iosif Păuleț, decan de Bucovina, a pr. Iulian Ceobanu, parohul comunității, și a mai multor preoți. În cuvântul de învățătură, pr. Isidor Mocanu i-a întărit în credință pe credincioși în contextul împlinirii a 70 de ani de la moartea sfântului Maximilian Maria Kolbe. În anul 2009, prin grija pr. Ionuț Strejac, biserica a primit o nouă relicvă cu moaștele sfântului Maximilian Maria Kolbe.
La începutul Liturghiei, Preasfințitul a sfințit statuia Maicii Domnului, amplasată în mica grotă construită în incinta noului altar din curtea bisericii. După Liturghie, întreaga comunitate a participat la sfințirea casei parohiale, construcție începută în martie 2009 și finalizată anul acesta. La final, părintele paroh a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate harurile primite în această perioadă, binefăcătorilor din țară și din străinătate și întregii comunități care s-a implicat trup și suflet în devenirea casei parohiale.
Janina Bivol