Apel către tineri: Mărturisiți credința, nu vă rușinați de Domnul!
S-a încheiat duminică, 21 august, la Madrid (Spania), cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului (ZMT). Aproape două milioane de tineri din 137 de țări ale lumii - între care și România - au participat la Liturghia de încheiere. Următoarea ZMT va fi la Rio de Janeiro (Brazilia), în 2013.
Deschiderea oficială a avut loc marți, 16 august, cu Liturghia solemnă celebrată seara începând cu ora 20.00 în Piața "Cibeles" de către cardinalul Antonio María Rouco Varela, arhiepiscopul orașului. Debora Donnini, unul dintre trimișii Radio Vatican, relata: "Credința tânără trezește Madridul din amorțeală. Capitala spaniolă, de obicei fără multă lume în mijlocul lunii august, asistă la sosirea, din oră în oră în număr tot mai consistent, a mii de tineri, băieți și fete, care cu rucsacul pelerinului în spate, de culorile roșu, galben și portocaliu, și în ciuda temperaturii foarte ridicate, umplu centrul orașului. Și veselia începe să fie contagioasă: în Piața Cibeles răsună probele de cânt ca primele indicii ale impactului puternic pe care întâlnirile îl vor avea".
Simbolul ZMT era prezent peste tot (sub o cruce, trei tineri, în formă stilizată, își dau mâna formând o coroană, amintind-o pe cea a Fecioarei Maria de la Almudena, patroana Madridului).
Peste 30.000 de voluntari (dintre care 10 din România), îmbrăcați cu tricouri verzi, au dat informații și au lucrat la buna organizare a întâlnirii.
Miercuri, 17 august, a început Festivalul tineretului cu un program bogat în evenimente: de la vizite la bisericile din Madrid, la splendidele expoziții precum cea a Chipurilor lui Isus de la Muzeul Prado, până la inițiativa singulară numită "Coffe House", organizată de Asociația "Regnum Christi": în cadrul sugestiv al stadionului Bernabeu, mii de tineri au putut asculta muzică și mărturii de la tineri care în viața lor l-au întâlnit pe Isus Cristos; acolo a fost amenajată și o capelă pentru rugăciune și meditație.
În trei zile (17, 18 și 19 august), episcopi din toată lumea au ținut 220 de cateheze în 27 de limbi, în 250 de locuri, bisericii și săli din Madrid și periferie.
Benedict al XVI-lea a sosit în Spania joi, 18 august. După ce s-a întâlnit cu oficialitățile și a plantat împreună cu reprezentanți ai tinerilor un măslin, cu referință la tema ZMT: "Înrădăcinați și întemeiați în Cristos, tari în credință" (Col 2,7), seara a fost primit de tineri. Mai întâi s-a cântat imnul "Tari în credință" (text: Mons. César Franco, episcop auxiliar de Madrid și coordonator general al ZMT, muzică: pr. Enrique Vázquez Castro); au urmat salutul cardinalului Antonio Maria Rouco Varela și salutul a cinci tineri din diferite continente, după care s-a proclamat Evanghelia după Matei (7,24-27) despre zidirea casei pe stâncă. În discursul său, papa i-a încurajat pe tineri să meargă pe calea lui Cristos: "Mărturisiți minunata aventură a credinței; nu vă rușinați de Domnul!" Tinerii s-au rugat în franceză, swahili, spaniolă, arabă și italiană.
A doua zi, vineri, 19 august, s-a desfășurat Calea sfintei cruci (14 opriri de meditație a drumului crucii Mântuitorului). Celelalte momente centrale ale acestei ZMT, a treia pentru Benedict al XVI-lea după cea de la Köln în Germania în 2005 și de la Sydney în Australia în 2008, au fost privegherea de rugăciune cu tinerii (sâmbătă seară, 20 august) și Liturghia de a doua zi. Tinerii au petrecut noaptea în aer liber în vederea marii Liturghii pentru cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului care a fost celebrată de papa duminică, 21 august, începând de la ora 9.30.
"Credința creștină nu este numai a crede în adevăruri, ci este înainte de toate o relație personală cu Isus Cristos": este unul din pasajele-cheie ale mesajului papei.
Pr. Cornel Cadar