Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Legea si dreptul tau -

Curier juridic

* E. Pălie (Huși). "Părinții mei au obținut terenurile proprietatea lor pe care le-au deținut înainte de colectivizare și le-au împărțit în mod egal mie și fraților mei. Întrucât în prezent familia mea are o situație financiară precară aș dori să vând acest teren, dar nu am acordul soțului meu. Este necesar ca la vânzare să semneze și el actul?".

Conform art. 30 din codul familiei "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților".

Potrivit art. 31 din același act normativ nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț:
- bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei;
- bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soți;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri;
- indemnizația de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
- valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.

Având în vedere dispozițiile art. 31 pct. b din codul familiei, terenul pe care l-ați moștenit de la părinți este bun propriu, astfel că puteți încheia actul de vânzare-cumpărare fără a avea acordul și semnătura soțului dv.

* Miron I (Iași). "Ce acte sunt necesare pentru constituirea unei asociații nepatrimoniale?".

Conform OG nr. 26/2000, pentru constituirea unei asociații sau fundații nepatrimoniale sunt necesare următoarele înscrisuri:
- actul constitutiv și statutul asociației, în formă autentică sau atestată de avocat;
- dovada sediului asociației (contract de închiriere sau contract de comodat);
- patrimoniul inițial al asociației (1.400 lei); suma se depune la CEC pe numele asociației;
- copii de pe actele de identitate, cazierele fiscale și judiciare pentru membrii organelor de conducere ale noii asociații;
- statutul și actul constitutiv în format electronic;
- cererea pentru dobândirea personalității juridice;
- taxă de timbru de 20 lei;
- timbru judiciar de 0,3 lei.

În conformitate cu art. 6 pct. 2 din OG nr. 26/2000, "actul constitutiv cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
- datele de identificare a membrilor asociației: numele sau denumirea și, după caz, domiciliul sau sediul acestora;
- exprimarea voinței de asociere și precizarea scopului propus;
- denumirea asociației;
- durata de funcționare a asociației - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
- patrimoniul inițial al asociației;
- componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației;
- persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice;
- semnăturile membrilor asociați.

Potrivit pct. 3 al articolului 6, statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
- toate mențiunile prevăzute la punctul 2 (exceptând mențiunile prevăzute la componența nominală a organelor de conducere și persoana împuternicită să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice);
- precizarea scopului și a obiectivelor asociației;
- modul de dobândire și de pierdere a calității de asociat;
- drepturile și obligațiile asociaților;
- categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;
- atribuțiile organelor de conducere, administrare și control ale asociației;
- destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației.

Av. Mihaela Ciobanu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat