Dincolo de...
Victorii sau înfrângeri? De dorit sunt parcă cele dintâi. Și totuși...
O scurtă reflecție din înțelepciunea indiană susține următoarele: "Cel care învinge stârnește ură, cel care-i învins suferă; dacă însă atât victoria, cât și înfrângerea sunt depășite, se trăiește în seninătate și bucurie" (Dhammapada). Sunt niște constatări valabile până și pentru o lume în care scopul principal pare să fie orientat spre succes în ceea ce realizezi, spre depășirea celor din jur, spre utilizarea oricăror mijloace pentru a evita dezonoarea de a fi învins.
Dincolo de toate acestea, există o măreție chiar și în înfrângere. Iar aceasta este mult mai nobilă decât "mistica" triumfului sau a succesului etalat. Ajunge să observi zâmbetul disprețuitor și ofensiv (uneori chiar idiot) al așa-ziselor VIP-uri la modă, ca să ți se facă greață. Nici nu poate fi comparat cu surâsul abia schițat care înnobilează fața senină a câte unei persoane de tipul: marcată de suferință, dar nu întru totul strivită. Oare nu ar fi de preferat să ne regăsim în spusele apostolului? Iată-le: "Suntem apăsați de necazuri..., dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați, dar nu abandonați; doborâți, dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să fie evidențiată și viața lui..." (2Cor 4,8-10).
Pr. Cristian Chinez