Cunoaşterea, primul pas spre iubire

În ultimul articol dedicat temei iubirii spuneam că nici un om nu poate trăi împlinit, dacă nu a întâlnit iubirea, iar aceasta creşte pornind de la întâlnirile dintre oameni. Aşadar, un tânăr nu poate ajunge să iubească o tânără, dacă nu are privirea "programată" să observe ceea ce este bun şi frumos la toate persoanele din jurul său. Dragostea nu se naşte din "ciocnirea" a două persoane, ci din întâlnirea a două vieţi, care ştiu să contemple tot ceea ce este minunat la persoanele din jurul lor. Într-un astfel de "context" de viaţă, un tânăr şi o tânără pot ajunge să se "întâlnească" pe drumul vieţii, intersectându-se gândurile, dorinţele, aşteptările lor. Este momentul îndrăgostirii! S-a scris mult despre acest moment al vieţii şi nu avem aici intenţia de a face o radiografie a acestei trăiri! Dorim însă să insistăm asupra următoarei idei: pentru ca relaţia între două persoane să reziste şi să aibă consistenţă este nevoie să se facă trecerea de la îndrăgostire la o serioasă şi adevărată cunoaştere reciprocă.

În lucrarea Iubirea se construieşte, ce se găseşte în librăriile catolice (este o invitaţie la lectura acestei cărţi!) se descrie astfel momentul îndrăgostirii: "Celălalt nu este văzut aşa cum este într-adevăr, dar se proiectează asupra lui, ca pe un ecran, fantezie, nevoi, idealuri. Este Făt-Frumos sau Frumoasa din pădurea adormită. Când ecranul cade, se observă că nu e Făt-Frumos, nici Frumoasa adormită şi nici măcar frumoasă. Este prima reacţie de deziluzie. După acel raport, nu prea sincer, care este îndrăgostirea, vine momentul adevărului. "Nu mai suntem îndrăgostiţi! Ei bine, acum putem să începem să construim cuplul". Îndrăgostirea dulce se poate întări şi transforma într-o cunoaştere profundă şi un dialog sincer care să ajungă la alegerea concretă a altuia". Îndrăgostirea este ceva care nu poate fi controlat ("inimii nu se dictează!"), iubirea înseamnă maturitate; îndrăgostirea înseamnă a lăsa lucrurile să meargă de la sine, iubirea pretinde o ordine a lucrurilor; îndrăgostirea face din celălalt o obsesie, iubirea face ca celălalt să fie mereu prezent; îndrăgostirea ascunde, de multe ori, teama de a nu fi părăsit; iubirea presupune o legătură strânsă, care face ca drumul să fie parcurs împreună; îndrăgostirea este o scânteie luată drept foc, iubirea este ca o flacără susţinută continuu... Exemplele ar putea continua la infinit.

Creşterea capacităţii de a iubi presupune a învăţa să te raportezi la cealaltă persoană în totalitatea ei, fără a lua "din ea" doar ceea ce îmi este pe plac. Ca exemplu, nu poate să mă intereseze doar că arată bine, fără să mă raportez şi la valorile în care crede sau să mă intereseze trăirile sale, trecutul său etc. Apoi, presupune a face efortul de a cunoaşte cealaltă persoană în situaţiile concrete ale vieţii, zi de zi, fără a avea pretenţia, mai mult sau mai puţin conştientă, de a o face după chipul şi asemănarea mea. O astfel de dorinţă de cunoaştere a persoanei înseamnă începutul unui drum de iubire. Pe tot parcursul acestui drum trebuie să fie prezente unele elemente esenţiale. Primul element este respectul faţă de celălalt, acceptarea fără condiţii a felului de a fi şi nu în raport cu propriile necesităţi. Al doilea element este responsabilitatea pentru cealaltă persoană, nu ca o datorie "apăsătoare", ci ca un angajament voluntar, permanent. Un alt element prezent trebuie să fie grija pentru creşterea profundă şi din toate punctele de vedere a celeilalte persoane. Prezenţa acestor valori poate fi semnul că s-a început un drum autentic de iubire!

Pr. Felix Roca