Interviu. Cardinalul Stanislaw Dziwisz

Astăzi e nevoie de curaj pentru a deveni preot

Cardinalul Stanislaw Dziwisz, fostul secretar al papei Ioan Paul al II-lea, actualul arhiepiscop mitropolit de Cracovia, s-a aflat în România în perioada 18-22 mai. La Bucureşti a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii, a participat la simpozionul "Fericitul Ioan Paul al II-lea", organizat la Academia Română, a sfinţit statuia fericitului Ioan Paul al II-lea din Popeşti-Leordeni, a celebrat Liturghia în catedrala "Sfântul Iosif" şi s-a întâlnit cu patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La Iaşi a celebrat o Liturghie la Institutul Teologic, a sfinţit biserica din Poiana Micului, s-a întâlnit cu polonezii din Soloneţu Nou şi a vizitat sanctuarul din Cacica. Fiind prezent la Iaşi a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

- Eminenţă, bine aţi venit la Iaşi. Sunteţi arhiepiscop mitropolit de Cracovia (Polonia). Cum trăiesc credinţa catolicii polonezi? Vă rog, dacă este posibil, să prezentaţi pe scurt situaţia catolicilor din Polonia.

În Occident se credea că odată cu intrarea Poloniei în Comunitatea Europeană credinţa şi practica creştină se vor schimba, polonezii vor deveni mai liberali, vor pierde vocaţiile sau cel puţin se vor micşora, lumea se va îndepărta de Biserică etc. Nu s-a verificat nimic din toate acestea. Oamenii au rămas ataşaţi de Biserică, ataşaţi de Cristos şi de practicile religioase care sunt la înălţime. De exemplu, sunt regiuni în care participarea la Liturghia de duminică ajunge la 70-80 %. În Cracovia procentul este mai mic, pentru că, fiind un oraş mare, sunt prezente elemente diverse. Dar 50 % sau chiar mai mulţi sunt prezenţi la Liturghie. Încercăm să menţinem nivelul practicii religioase şi viaţa creştină. Sunt şi probleme.

- Care ar fi problemele?

Îndeosebi încercăm să-i menţinem aproape de Biserică pe tineri. Ei caută de muncă, se pregătesc pentru viaţă, de cele mai multe ori singuri. Există riscul să se îndepărteze de Biserică. Încercăm să le fim aproape, să le răspundem întrebărilor şi prin intermediul mişcărilor şi asociaţiilor care sunt destul de vii. Problema cea mai mare este criza demografică: se nasc din ce în ce mai puţini copii.

- Cum este peste tot în Europa...

Da, aşa este. Lipsa copiilor duce apoi la închiderea şcolilor. Este apoi problema familiei. Mulţi au găsit de lucru în afara ţării. Nu în SUA, acolo merg puţini şi de obicei se întorc. Cei mai mulţi sunt în Europa. Aceasta face ca viaţa familială să fie puţin în dificultate: separări, pericolul de noi prietenii, creşte numărul divorţurilor.

- Vocaţii există?

Da, există, dar dacă numărul copiilor scade, vor fi probleme în viitor. Acum seminariile sunt pline. Lipsesc vocaţiile la viaţa consacrată. Sunt surori puţine. Este un semn poate al crizei prin care trec femeile. Ele sunt mai uşor influenţate de modă.

- Câte dieceze sunt în Polonia?

Împreună cu două eparhii greco-catolice şi un ordinariat militar, în total avem 44 de dieceze, fiecare cu câte jumătate de milion sau un milion de catolici.

- Aţi fost hirotonit preot la 23 iunie 1963, în plin regim comunist. Cum s-a născut vocaţia dv.? Care este istoria chemării la sfânta Preoţie?

De mic copil m-am gândit m-am văzut preot. Cred că acest gând mi-a venit pentru că am fost mult timp ministrant, am stat pe lângă preoţi la Liturghie. Am avut preoţi şi cateheţi care au trezit în mine dorinţa de a deveni preot. Apoi, în şcoală şi în liceu, am căutat să am grijă ca această dorinţă să nu adoarmă.

- Nu a fost greu? Era totuşi regimul comunist...

Din tinereţe am căutat să fim atenţi să nu ne plecăm în faţa lor. Când eram în liceu, în clasa mea era o asociaţie a comuniştilor care căuta să-i adune pe tineri. Doar trei s-au înscris. Ceilalţi au refuzat. În ambientul meu, a avea vreo legătură cu partidul comunist sau a face parte din poliţia politică era grav şi ruşinos. - Aţi fost secretar al papei Ioan Paul al II-lea. Vă rog să povestiţi două sau trei dintre momentele cele mai frumoase ale acestei misiuni. Cum a fost să lucraţi cu fericitul Ioan Paul al II-lea?

Raportul a fost unul familial. El a fost pentru mine, profesor, apoi episcop. Într-o seară, mi-a spus că trebuie să merg să-l ajut. Am întrebat când. El mi-a spus: "Astăzi". A doua zi am mers şi aşa am rămas 39 de ani în slujirea de secretar: 12 ani la Cracovia şi 27 de ani la Vatican pe durata întregului pontificat. Am împărtăşit viaţa lui. Activitatea mea a depins de a lui. Raportul a fost de părinte şi fiu.

- Ce v-a impresionat mai mult la Ioan Paul al II-lea?

Impresiona legătura sa cu Domnul. Devoţiunile sale, practicile sale religioase arătau aceasta de la început. Se vedea că este un om al lui Dumnezeu. Acum văd că acele cuvinte: "Deschideţi larg porţile lui Cristos", el le-a pus în practică de mic, ca adolescent şi tânăr. A deschis inima sa pentru Isus Cristos. Atunci a început această prietenie între el şi Isus. Când a devenit papă a dorit să împărtăşească, să arate că aceasta este important în viaţa omului şi a societăţii: de a avea cu sine pe Isus Cristos. Omul se explică pe sine doar prin Isus Cristos, spunea el. Istoria însăşi se explică prin acel Isus care s-a născut, ne-a mântuit, l-a răscumpărat pe om. Totul se explică în Isus Cristos. Era o cristologie pe care el a trăit-o de mic.

- Aţi fost secretar 12 de ani, după cum aţi spus, când Karol Wojtyla nu era papă, era arhiepiscop de Cracovia. Cum era Karol Wojtyla înainte de a deveni papă?

Era la fel. Nu a schimbat nimic, nu avea nevoie să schimbe ceva ca papă. A fost un om simplu, autentic, de mare credinţă, dedicat misiunii sale. Nu pierdea vremea. Era mereu prins de activităţi, de studiu...

- La Institutul Teologic din Iaşi i-aţi întâlnit pe seminarişti. Aţi celebrat o Liturghie împreună cu profesorii şi studenţii seminarului. Care a fost mesajul dv. pentru studenţi?

Am fost mereu aproape de seminarul vostru. M-am interesat prin episcopul vostru, pe care îl cunosc de mulţi ani. El a căutat sprijin, mijloace pentru a susţine Seminarul mare şi Seminarul mic. Când venea la Sfântul Părinte trecea şi pe la mine. Aşa a crescut această apropiere şi preocupare pentru Seminar. Am dorit să-i întâlnesc personal pe seminarişti pentru a le spune: curaj. Astăzi e nevoie de curaj pentru a deveni preot. Lumea nu e întotdeauna favorabilă unei asemenea alegeri. Într-o lume în care mulţi caută bunăstarea sau o viaţă uşoară e nevoie de curaj pentru a merge înainte în slujirea lui Isus Cristos. A avea încredere că Isus Cristos este cu noi.

- Ce se poate face în aceste timpuri când mulţi nu găsesc drumul spre Biserică?

Astăzi lumea are nevoie de martori adevăraţi, de preoţi adevăraţi totalmente dedicaţi lui Isus Cristos: este radicalismul evanghelic. Asta atrage lumea. Asta este fundamental astăzi: mărturia, radicalismul. Lumea sensibilă caută martorii. Dacă vede martori, va putea să meargă înainte, să-i urmeze.

- În Dieceza de Iaşi este Anul Familiei şi Căsătoriei Creştine. Ce anume consideraţi important pentru familia de astăzi?

Viitorul diecezei, al Bisericii şi al societăţii depinde de familie. Dacă privim prin această oglindă, pupilă a ochiului care este familia, vedem viitorul. Dacă familiile sunt sănătoase şi societatea va fi sănătoasă. E valabil şi pentru Biserică.

- Ce ar putea face membrii familiei pentru a construi o familie sănătoasă?

Sănătate înseamnă unitate, practică religioasă, rugăciune...

- Mulţumesc, Eminenţă, pentru mesajul dv. şi pentru că ne-aţi vizitat.

Sunt fericit că am stat cu voi şi v-am văzut. Am simţit atmosfera Bisericii, în mod deosebit la Liturghie: o mare asemănare între viaţa voastră şi cea a noastră. Atmosfera e aceeaşi: participarea, cântarea, devoţiunile populare. M-am gândit în aceste zile cum să menţinem acest spirit!

- Sperăm să menţinem acest spirit cu ajutorul lui Dumnezeu. Vă mulţumesc mult.

A consemnat pr. Cornel Cadar