Îndrăznește, viitorul începe astăzi!
La început de an încercăm să pornim din nou la drum cu mai mult entuziasm și mai deciși să facem din viața noastră o viață reușită, care să stea sub semnul mulțumirii și al împlinirii. Ne încărcăm cu încredere, convingere și speranță, dorind, pentru noi și pentru cei dragi, ceea ce este mai bun și mai frumos! Cu toate acestea nu lipsesc umbrele temerilor, a nesiguranțelor și a neîncrederii! Viitorul ne apare parcă din ce în ce mai întunecat, din ce în ce mai puțin liniștitor. Avem nevoie să ne agățăm de cuvintele lui Cristos: "Nu vă temeți!". Avem nevoie să găsim mângâiere și tărie în ajutorul său. Încă o dată ne dăm seama că numai Cristos poate da sens celor mai profunde aspirații ale omului. Ca prieteni ai lui Cristos încercăm să căutăm, cu ajutorul unor psalmi, încurajările de care avem nevoie la început de an.
"Să știți că Dumnezeu face minuni pentru cel credincios: când strig către el, Domnul mă aude... Eu mă culc în pace și adorm îndată, căci numai tu, Doamne, îmi dai liniște deplină" (Ps 4,4.9). Dumnezeu face minuni și în viața ta! Fii convins că nu te-a uitat în colțul tău de lume, că nu te-a rătăcit prin listele sale! Trebuie doar să deschizi "ochii" sufletului pentru a-i descoperi prezența și acțiunea sa în viața ta! Nu uita că el știe mult mai bine de ceea ce ai nevoie. Așadar, încearcă să nu îi faci tu fișa postului, ci să descoperi în rugăciune ceea ce el dorește pentru tine.
"Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic" (Ps 23,1). Dumnezeu are grijă și de viața ta. Chiar și atunci când ți se pare că ai rămas singur și părăsit chiar și de Dumnezeu, el este aproape de tine, în mod discret și răbdător. Să nu crezi că dacă în momentele de încercare te vei supăra pe Dumnezeu vei găsi liniște și pace. Dimpotrivă! Dacă te vei îndepărta de turma lui Dumnezeu riști să fii sfâșiat de atâția lupi.
"În orice zi în care sunt cuprins de frică, eu îmi pun speranța în tine. În Dumnezeu, al cărui cuvânt îl laud, în Dumnezeu mi-am pus încrederea și nu-mi este teamă" (Ps 56,5). Frica nu lipsește din viața ta. Acest lucru este foarte normal. Este important însă cum acționezi în momentele de teamă. Dacă ești conștient că numai la Dumnezeu găsești scăpare și ajutor poți învinge orice teamă! Dacă vei căuta "rezolvare" în altă parte așteaptă-te ca teama să crească!
"Fericit este omul care își pune încrederea în tine și căile tale sunt mereu în inima sa" (Ps 84,6). Fericirea adevărată nu se găsește decât în comuniunea cu Dumnezeu! Nu te amăgi că o vei găsi în altă parte! Nu te amăgi că ceea ce te îndepărtează de Dumnezeu te va apropia de binele vieții tale. Nu sunt decât iluzii trecătoare! Iar tu nu vrei să trăiești din amăgiri!
Multe lucruri dorește Dumnezeu să îți spună la început de an. Le poți descoperi dacă te vei arunca în genunchi. Doar în modul acesta vei face un drum sigur spre fericirea ta! La mulți ani 2011!
Pr. Felix Roca
* * *
Ziua Mondială a Tineretului
În perioada 16-21 august la Madrid va avea loc Ziua Mondială a Tineretului. Aceasta va fi precedată, în perioada 11-15 august, de Zilele în diecezele spaniole. La aceste evenimente vor participa tineri din lumea întreagă. Participanții trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 14 ani (împliniți în vara anului 2011) și 32 de ani. Mai multe detalii se pot găsi pe www.madrid11.com și www.zmtromania.ro.
Tinerii din Dieceza de Iași care doresc să participe la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid sunt rugați să se anunțe la pr. Felix Roca (tel. 0741/501481, 0769/288978; e-mail: pr. felixroca@gmail.com).