Pot să pun şi o prăjiturică în cutiuţa speranţei?

Aceasta a fost întrebarea unui băieţel de doar 7 ani, pregătit să facă o surpriză imensă copiilor din Africa. El este unul dintre cei care au încercat să întindă o mână de ajutor, în diferite feluri, către credincioşii misionarilor noştri, aflaţi la mii de kilometri de dieceză, prin intermediul "cutiei speranţei". Uşor descumpănit după ce i s-a spus că prăjitura s-ar putea să nu reziste unui drum atât de lung, băiatul s-a uitat la cutie şi a zis: "Dar bomboanele? Ele rezistă, nu-i aşa?"

Proiectul "cutia speranţei" s-a desfăşurat în timpul Postului Mare, în organizarea Centrului Misionar Diecezan Iaşi. Mii de cutiuţe au fost trimise în toată dieceza şi, în câteva săptămâni, ele s-au întors cu mii de contribuţii în bani ale catolicilor din Moldova. Ce au găsit coordonatorii activităţilor misionare în aceste cutiuţe? Bani, mai mari şi mai mici - monede de 50 de bani, de 10 bani, de 5 bani, chiar şi de un ban, alături de bancnote de 1 leu, de 5 lei, de 10 lei, chiar şi de 100 de lei.

Îndrumaţi de părinţi, de preoţi, de profesori de religie sau de persoane consacrate, copiii din parohiile catolice s-au străduit să adune cât mai mulţi bănuţi. Micile lor sacrificii au început chiar din Miercurea Cenuşii şi au ţinut în fiecare zi a postului de 40 de zile, ba chiar şi după sărbătoarea Paştelui. Astfel, mulţi copii au spus că e mai bine ca toate cutiuţele să fie returnate după ce se întorc în ţară părinţii lor, care lucrează în Italia şi Spania. Copiii şi tinerii erau convinşi că părinţii lor ar putea spori, cu generozitate, mica lor agoniseală. Alţi copii au aşteptat chiar Paştele pentru a profita de vizitele pe care urmau să le facă alături de părinţi la bunici, rude şi prieteni şi care, desigur, au putut să mărească sumele depuse de ei.

În alte comunităţi, cei mici s-au gândit să distribuie cutiuţe ale speranţei şi în rândul copiilor de alte confesiuni, iar uneori chiar au reuşit să îndemne la solidaritate umană copii şi tineri de vârsta lor din comunităţile ortodoxe frăţeşti. "Cutia speranţei" a fost în acele comunităţi un simbol al ecumenismului şi o dovadă vie că solidaritatea creştină poate dărâma multe ziduri care, doar aparent, ne despart.

Coordonatorii activităţilor misionare au fost de-a dreptul copleşiţi de miile de telefoane primite la sediul Centrului Misionar, în special de la profesorii de religie din dieceză, prin care erau rugaţi să dubleze numărul de cutiuţe distribuite pentru ca ele să ajungă la toţii copiii.

Proiectul "cutia speranţei" a fost susţinut din plin de inspectorii şcolari care, cu deschidere şi generozitate, au acceptat să organizeze întâlniri cu profesorii de religie şi au transmis mesajul Centrului Misionar Diecezan, astfel încât el să ajungă la toţi copiii şi credincioşii din parohii.

"Cutia speranţei" a fost o premieră anul acesta pentru România, dar ea tinde să devină o frumoasă tradiţie de solidaritate a Postului Mare, aşa cum este în Germania sau Italia. Pentru că strângerea de fonduri înseamnă nu numai banii care se adună pentru a fi trimişi acolo unde este nevoie de ei, ci şi manifestarea modului în care fiecare dintre noi, mai tânăr sau mai bătrân, înţelege să facă dovada credinţei pe care o poartă, să arate că este sensibil faţă de nevoile aproapelui, indiferent de locul în care i-a aşezat Dumnezeu viaţa.

Sfântul Grigore Teologul spunea: "Cuvântul fără faptă e moarte", vorbe care au prins viaţă, odată cu sărbătoarea Învierii, prin contribuţiile credincioşilor şi copiilor din parohiile Moldovei, la "cutia speranţei".

Centrul Misionar