Iubirea ca întâlnire

În articolul din luna aprilie scoteam în evidenţă că nimeni nu poate să spună că este pregătit să iubească dacă nu este capabil să se dăruiască. Mergem mai departe şi dorim să spunem că niciun om nu poate trăi împlinit dacă nu a întâlnit iubirea, iar aceasta creşte pornind de la întâlnirile dintre oameni. Papa Ioan Paul al II-lea spunea în enciclica Redemptor hominis: "Omul nu poate trăi fără iubire. El va rămâne pentru sine o fiinţă de neînţeles, iar viaţa sa va fi lipsită de sens dacă nu îi va fi revelată iubirea, dacă nu se va întâlni cu iubirea, dacă nu o va experimenta şi nu şi-o va însuşi, dacă nu participă la ea în mod viu". Învăţăm să iubim în măsura în care învăţăm să îi întâlnim pe oameni.

Viaţa noastră este făcută dintr-un amalgam de trăiri, dintr-un tumult de alergături după certitudini, din permanenta tensiune spre ceva care ne împlineşte, dintr-un desiş al relaţiilor interpersonale. În toată această vâltoare există riscul să intrăm în contact cu mulţi indivizi, dar să nu întâlnim oameni, să nu descoperim viaţa din ei, să nu intrăm în universul lor. Cu multă tristeţe, Martin Luther King spunea că "noi am învăţat să zburăm ca păsările, să înotăm ca peştii, dar nu am învăţat arta de a trăi ca fraţii". Cea mai frumoasă călătorie care se poate face pe pământ este aceea de a ne îndrepta unul spre celălalt şi de a contempla lucrarea lui Dumnezeu în fiecare în parte. Astfel vom înţelege mai bine că iubirea nu înseamnă a fi iubiţi, ci a iubi mai întâi.

Acest mod de a vedea lucrurile ar trebui să determine comportamente concrete: a nu avea prejudecăţi în privinţa persoanelor ce le întâlnim în viaţa noastră, a nu le cataloga instinctiv, a nu le pune la zid, a nu le condamna la "moarte" prin indiferenţă etc. Dimpotrivă, a le privi cu ochii bunăvoinţei, a descoperi părţile bune, a evidenţia calităţile etc. Aceasta înseamnă a întâlni persoanele cu tot ceea ce au minunat în viaţa lor. Este, de fapt, ceea ce a făcut Cristos în întreaga sa viaţă: l-a întâlnit pe om în toate manifestările sale şi a intervenit acolo unde natura umană îşi pierduse din demnitate. Este iubirea care creează persoana iubită!

Un tânăr nu poate ajunge să iubească o tânără dacă nu are privirea "programată" să observe ceea ce este bun şi frumos la toate persoanele din jurul său. Dacă se va căuta mereu pe sine şi va urmări doar propria imagine nu va reuşi să ajungă la inima cuiva. Dragostea nu se naşte din "ciocnirea" a două persoane, ci din întâlnirea a două vieţi care ştiu să contemple tot ceea ce este minunat la persoanele din jurul lor. Altfel privirea se opreşte doar la ceea ce este exterior, la aparenţă, la "ambalaj" şi "iubirea" devine iluzie amară. Există o pagină foarte frumoasă între scrierile lui Charles de Foucauld: "Eu vă învăţ că se poate face bine oamenilor, mult bine, un bine infinit, un bine divin, fără cuvinte, fără gălăgie, în tăcere dând exemplu bun. Întreaga noastră viaţă trebuie să fie o predicare a evangheliei, prin intermediul exemplului; toată existenţa noastră, toată fiinţa noastră trebuie să predice evanghelia de pe acoperişuri; întreaga noastră persoană trebuie să îl respire pe Cristos".

În căutarea iubirii vieţii noastre privirea trebuie să fie mereu pură şi inima deschisă pentru a întâlni oameni şi vieţi. Nu am face decât să trăim cuvântul lui Cristos: "Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu" (In 13,15).

Pr. Felix Roca