|
Catolicii din Răcăciuni provin din satele catolice vecine și din personalul tehnico-administrativ de la marile proprietăți agricole din regiune. Pentru prima dată catolicii au fost menționați în "Schematismul Misiunii" din 1850, sub forma "Rekecsin Inferior". La acea dată, comunitatea număra 101 credincioși și avea o biserică de lemn, construită cu puțin timp în urmă de boierul și vornicul Vasile Sturza din Răcăciuni Târg. Biserica a fost consacrată pe 2 iulie 1854 de către PS Antonio de Stefano, episcop titular de Bendensis, prefect al Misiunilor din Moldova și vizitator apostolic între anii 1849 și 1859. Patronul spiritual al acestei biserici a fost ales sfântul Ioachim, tatăl sfintei Fecioare Maria. Din statisticile Episcopiei de Iași reiese că la Răcăciuni figurau în anul 1874 un număr de 174 de credincioși, iar în anul 1885, 275 de credincioși, fiind celebrate în acel an 38 de botezuri, 21 de cununii și 78 de înmormântări. De-a lungul timpului, catolicii au fost îngrijiți sufletește de preotul paroh din Cleja, Fundu Răcăciuni sau Faraoani. La 7 aprilie 1968 a fost deschis la Gheorghe Doja centrul parohial, prin dezmembrare de la parohia Cleja, primul paroh fiind părintele Ciril Blaj, care avea în administrare și comunitățile catolice din satele Valea Mică, Răcăciuni și Gâșteni. La acea dată erau înregistrați la Gheorghe Doja 125 de familii, iar comunitatea era formată din 700 de credincioși. Filiala Răcăciuni număra 72 de familii cu 200 de credincioși. La 1 august 2004, prin decretul 1498, emis de Episcopia de Iași și semnat de PS Petru Gherghel, a fost înființată Parohia Valea Mică, prin desprindere de la Parohia Gheorghe Doja, primind ca filială comunitatea din Răcăciuni. La aceeași dată a fost numit și parohul noii comunități, părintele Daniel Cimpu. În anul 1990 au început demersurile în vederea construirii unei noi biserici catolice în localitatea Răcăciuni, sub directa coordonare a pr. Mihai Cucuteanu, paroh la Gheorghe Doja în acea perioadă. La 16 aprilie 2009 s-a început construirea centrului parohial "Fericitul Ioan Paul al II-lea". Noua parohie are 158 de familii și 467 de credincioși. Biserica are lungimea de 35 de metri, lățimea de 15 metri și înălțimea până la cruce de 30 de metri. Capacitatea maximă a bisericii este de aproximativ 600 de persoane. Dan Popa * * * Sfințirea bisericii Biserica din Răcăciuni a fost sfințită, duminică, 15 mai 2011, de PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, când a fost înființată și parohia. În aceeași zi a avut loc sfințirea și inaugurarea centrului parohial "Fericitul Ioan Paul al II-lea". Ceremoniile sfințirii noii biserici au început la ora 11.00. La sfânta Liturghie de sfințire au concelebrat 25 de preoți. După predică, ținută de PS Aurel, PS Petru a dat citire decretului de înființare a parohiei Răcăciuni și numirea parohului propriu în persoana pr. Daniel Cimpu. După încheierea sfintei Liturghii a fost sfințită și inaugurată clădirea centrului parohial "Fericitul Ioan Paul al II-lea". Este prima clădire din Dieceza de Iași care are ca ocrotitor și protector pe Ioan Paul al II-lea, după ce a fost declarat fericit cu doar două săptămâni înainte de a fi sfințit acest edificiu. Sub altar au fost puse relicve ale sfinților Felician și Ioan Calabria, precum și ale fericitului Ieremia Valahul. Diacon Sergiu Dămoc
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |