Pelerinaj la Cacica și la Sighet
Episcopul Petru Gherghel, însoțit de cei 15 diaconi de la Institutul Teologic din Iași și de câțiva preoți de la același institut, au participat în zilele de 13 și 14 mai la două evenimente importante: celebrarea Zilei Bolnavului la nivel diecezan la Cacica și pelerinajul de la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmației, locul unde se află înhumați episcopii martiri Anton Durcovici (1888-1951), Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), Ioan Suciu (1907-1953) și Tit Liviu Chinezu (1904-1955), morți în închisoarea din Sighet.
Ca în fiecare an, din motive pastorale, în Dieceza de Iași, Ziua Bolnavului s-a celebrat la 13 mai. Cu această ocazie, la Cacica, s-a organizat un pelerinaj special pentru bolnavi. Liturghia solemnă a fost celebrată de către PS Petru Gherghel, alături de el aflându-se mai mulți preoți din toate părțile diecezei.
Importanța acestui eveniment a fost subliniată și de păstorul diecezei în cadrul omiliei, care a evidențiat faptul că, în opoziție cu ce se întâmplă în societate, locul pe care persoanele suferinde îl ocupă în Biserică este foarte important. Biserica este singurul loc unde aceste persoane găsesc răspunsul tuturor frământărilor și problemelor de zi cu zi. Pentru acești oameni nimic pe lume nu este prea mult, ei merită atenția, dragostea și respectul nostru. Tot în cadrul predicii a fost evocată și figura noului fericit Ioan Paul al II-lea, cel care a instituit Ziua Mondială a Bolnavului în anul 1992, pentru 11 februarie, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a aparițiilor de la Fatima.
Finalul celebrării i-a găsit pe cei peste 800 de pelerini în rugăciune, invocând mijlocirea fericitului Ioan Paul al II-lea pentru dobândirea de haruri, precum și binecuvântându-l pe Dumnezeu printr-o rugăciune specifică acestei sărbători.
După acestea, PS Petru Gherghel, împreună cu ceilalți însoțitori s-au îndreptat spre Sighet, unde în ziua de 14 mai, conform tradiției deja statornicite (a doua sâmbătă din luna mai), au luat parte la pelerinajul de la Cimitirul Săracilor. La ora 9,30, din fața Memorialului Sighet, pelerinii au plecat în procesiune pe drumul spre cimitirul unde, în locuri necunoscute, își dorm somnul de veci episcopi, preoți, oameni de cultură și oameni politici. Aici ceremoniile au continuat cu sfânta Liturghie prezidată de PS Lucian Mureșan, arhiepiscop major de Făgăraș și Alba-Iulia, alături de care au concelebrat numeroși episcopi și preoți.
La sfârșitul sfintei Liturghii, PS Lucian a rostit un cuvânt de învățătură prin care i-a îndemnat pe cei prezenți la o viață conformă cu învățătura și mărturia celor comemorați, deoarece "Isus Domnul a spus lumii pe față ce avea de spus. Adevărații slujitori ai Cuvântului, a continuat Preasfinția sa, au vorbit societății în care trăiau, pe față. Aceasta a fost, și încă mai este, vina Bisericii noastre. Dar cel ce ne-a spus: Și pe voi vă vor prigoni, ne-a mai spus că adevărul vă va face liberi. Aceasta este demnitatea Bisericii noastre. Așadar, să prețuim moștenirea înaintașilor. Să prețuim mărturia lor. Să prețuim locul acesta, pentru a ne aduce aminte, întru vrednicia bunilor urmași". La final, PS Virgil Bercea a rostit, împreună cu toți participanții, rugăciunea pentru beatificarea episcopilor morți în închisorile comuniste.
La pelerinajul de la Sighet au participat și câțiva credincioși din Iași însoțiți de pr. Iosif Dorcu. "Impresionantă a fost Calea sfintei cruci cu fragmente scrise de cei închiși. Am fost puși în contact cu suferințele și cu demnitatea celor care și-au trăit credința până la capăt", a declarat la final unul dintre pelerini.
Alin-Benone Conțu