Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Istorie -

Figuri ilustre. Pr. Dumitru Pascal

S-a născut la 21 martie 1916 la Huși și a urmat cursurile Seminarului franciscan de la Hălăucești și ale Academiei Teologice "Sfântul Bonaventura" de la Luizi-Călugăra. A fost hirotonit preot la 11 mai 1941 de către ep. Mihai Robu, activând apoi în parohiile greco-catolice Deliu și Drăgești din Ardeal, iar după anul 1948 în diverse parohii romano-catolice din Moldova (Pustiana, Hălăucești, Berzunți, Fălticeni, Bălușești, Călugăreni, Adjudeni, Traian - NT și Fărcășeni).

Din cauza că în anul 1948 a adoptat o poziție de rezistență față de politica regimului comunist de lichidare a Bisericii Greco-Catolice, a fost urmărit de Securitate, care la 11 noiembrie 1952 a reușit să-l aresteze. A fost deferit Tribunalului Militar Oradea care l-a condamnat la șase ani de închisoare pentru delictul de "agitație publică". Deoarece a refuzat propunerea de colaborare cu Securitatea, a fost trimis să-și ispășească pedeapsa pe șantierul barajului de la Bicaz.

În anul 1955, pr. D. Pascal a fost grațiat de restul pedepsei, însă la 29 octombrie 1958, în timpul celui de-al doilea val de arestări politice este arestat din nou, iar prin Sentința nr. 45/27, ianuarie 1959, Tribunalul Militar Timișoara îl condamnă la 12 ani de închisoare pentru delictul de "favorizarea infractorului" și la 8 ani de închisoare pentru delictul de "uneltire contra ordinii sociale".

În realitate, pr. D. Pascal fusese acuzat de Securitate că ar fi acordat ajutor bănesc unui preot - Petru Anca - fugar la acea dată.

În timpul anchetei, pr. D. Pascal a adoptat din nou o poziție de necolaborare și de rezistență, iar prin Decizia nr. 394/1959 Tribunalul Militar Cluj i-a respins recursul.

A fost încarcerat la Penitenciarul Bacău, al cărui comandant a propus în anul 1962 ca pr. D. Pascal "să rămână în detenție pentru a executa pedeapsa integrală". În anul 1963 a fost transferat la Penitenciarul Jilava, de unde va fi grațiat de restul pedepsei prin Decretul Consiliului de Stat al RPR nr. 411/31 iulie 1964.

De menționat că în perioada detenției, pr. D. Pascal a fost supravegheat informativ printr-o rețea de informatori de celulă din cauza unor afirmații "tendențioase, reacționare" și critice la adresa regimului totalitar comunist din România.

După eliberarea din închisorile comuniste, timp de 14 ani, pr. D. Pascal a fost "supravegheat informativ" de către Securitate, care îl suspecta de activități ostile regimului comunist, desfășurate "sub acoperirea activității religioase".

În anul 1978 i-a fost deschis un dosar individual de urmărire informativă, părintele D. Pascal fiind urmărit până în decembrie 1989, printr-o rețea de informatori, prin interceptarea telefonului și a corespondenței private și prin filaj operativ. Mai mult decât atât, în 1983 a fost anchetat din nou de ofițeri de Securitate din Fălticeni, care un an mai târziu l-au și "avertizat" în legătură cu presupusele sale legături dușmănoase pe care le întreținea cu unii preoți și laici greco-catolici. În opinia securiștilor, cei menționați mai sus ar fi desfășurat acțiuni ostile statului comunist.

Cu toate că s-a pensionat în anul 1984, părintele D. Pascal a continuat să fie șicanat constant de ofițerii de Securitate, care aveau la rândul lor ordin să-l "exploateze informativ", să-l "influențeze pozitiv" și să-l "compromită în fața legăturilor sale din țară și din străinătate".

Așa-zisele culpe politice ce-i erau atribuite se refereau însă la faptul că ținea corespondență cu diverși preoți aflați în străinătate, de la care primea uneori diverse obiecte sau pe care îi vizita în diverse ocazii și asculta posturi de radio occidentale.

În mod cinic, aceiași urmăritori aveau să constate că pr. Pascal desfășura o activitate pastorală care se încadra în limitele impuse de legislația în vigoare.

Moare la 12 februarie 1992 la Fălticeni, fiind înmormântat la Hălăucești.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat