Apostolul neamurilor (XXXIII)
"Morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus" (Rom 6,11).
Privind creștinismul în ansamblul său, în strânsă legătură cu acela al cărui nume îl poartă (creștin de la Cristos), s-ar putea naște întrebarea: Ce ar fi această religie fără învierea fondatorului? Răspunsul e simplu: o religie interesantă alături de atâtea altele, consemnate în istoria religiilor.
Învierea lui Cristos prin puterea dumnezeiască pecetluiește adevărul creștinismului ca singura religie a unicului Dumnezeu în natură și întreit în persoane.
Întrucât opera răscumpărătoare a lui Cristos este universală, toți oamenii sunt chemați să se împărtășească din ea: Veniți de luați lumină! Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați! Convertiți-vă și credeți în evanghelie!
O cercetare sinceră a existenței umane scoate la iveală cei doi poli care o caracterizează: viața și moartea pe orizontală, moartea și viața pe verticală. În lumina Învierii, verticala este primordială, pentru că ne plasează pe orbita eternității, a nemuririi. Sfântul apostol Paul o descrie magistral în Scrisoarea către Romani, capitolul al 6-lea, versetele 8-11: "Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom și trăi împreună cu el, știind că Cristos cel înviat din morți nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui" (v. 8-9).
Oricine se atașează de Cristos este conștient că trăirea cu, în, prin și pentru Cristos include moartea pentru păcat. Este, de fapt, obiectivul cel mai important al exercitării terestre. Meditarea lui atentă, plină de speranță și încredere în ajutorul harului, este puterea și bucuria noastră, sintetizată în încurajarea reciprocă pe care ne-o adresăm, spunând: Cristos a înviat! Adevărat a înviat, aleluia!
P.A.D.