Răspundem cititorilor

- Crescenţia Calara (Iaşi). "Mâncăm fără să ne hrănim! Aceasta este adevărata concluzie a vieţii nesănătoase, dacă nu alegem cu grijă alimentele şi apa pe care le consumăm. Suntem sclavii reclamelor din presă, televiziune şi a papilelor gustative. Trăim vremuri în care stilul nostru de viaţă este total diferit de cel al bunicilor noştri, un stil sedentar, nu mâncăm la micul dejun, când organismul nostru trebuie să consume energia de care avem nevoie în acea zi; mâncăm seara, când tot ce mâncăm se depune şi nu facem mişcare. Şi mai rău, ne hrănim copiii cu tot felul de alimente care conţin aditivi şi coloranţi alimentari din cei mai periculoşi. Efectele adverse nu se văd imediat, ci abia după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, în funcţie de sensibilitatea fiecăruia. Trebuie să avem înţelepciunea de a ne întoarce la obiceiurile de viaţă şi alimentaţie tradiţională, deoarece suntem o generaţie în care copiii sunt mai bolnavi şi chiar mor înaintea părinţilor. Nu suntem egali în faţa alimentelor! Stilul de viaţă sedentar şi alimentaţia nesănătoasă sunt cauza bolilor care macină sănătatea. Este necesar şi util, dragi părinţi, să ne educăm copiii să identifice alimentele nocive, să se ferească de ele şi să reziste tentaţiei care apare la fiecare colţ de stradă. Să învăţăm împreună cu ei să gătim sănătos! Să le povestim ce plăcinte bune făcea bunica!".

Suntem întru totul de acord cu mesajul dv. intitulat "Suntem ceea ce mâncăm!". Vă mulţumim şi aşteptăm şi alte intervenţii pe aceeaşi temă.

- Petru Blaj (Săbăoani). "Mi-am pus de multe ori întrebarea cum de Domnul a permis ca Irod să facă atâtea nelegiuiri, omorând atât pruncii nevinovaţi cât şi pe cei din familia sa?".

De ce privim aşa mult în urmă şi nu ne uităm la zilele noastre? Câte crime nu se comit în ziua de azi? România se situează pe primele locuri la avort. E acelaşi lucru ca în zilele lui Irod, poate mai rău. Întrebarea trebuie s-o punem invers: Cât o să ne mai permită Domnul aceste nelegiuiri? De aceea, acum că suntem în timpul Postului Mare, avem ocazia cea mai potrivită să ne convertim, să ne curăţăm sufletul, să privim crucea mai mult şi să facem paşi spre Dumnezeu care este dătătorul vieţii adevărate.

- Iosif-Claudiu Mătăşel (Izvoarele). Articolul a fost reţinut pentru a fi publicat într-un număr viitor al acestei reviste.

- L.A. (Italia). "Sunt în străinătate de aproximativ trei ani şi trebuie să recunosc că m-am confruntat cu realitatea pe muchie de cuţit. Am învăţat să fiu optimistă, mai ales atunci când întâlnesc oameni care într-adevăr suferă poate mai mult decât mine. Reuşesc să-i înţeleg doar întâlnindu-i pe stradă şi privindu-i în ochi; chipul lor vorbeşte de singurătate, dor de casă, suferinţă interioară. Mulţi îmi dau ocazia să le citesc pe faţă foamea după bani, după bunuri, după tot ce creează probleme în viaţa cotidiană a omului... Când eram în România am primit multe învăţăminte de la preoţii de la parohie, dar din păcate acestea s-au spulberat ca un pumn de cenuşă. Este trist să ştiu că tot ce aveam în mine s-a evaporat... Sper să treceţi cu vederea rândurile mele... e ca şi cum m-aş spovedi, cu toate că nu am mai făcut-o demult".

Din primele rânduri ale scrisorii dv. am înţeles că sunteţi o persoană optimistă. Sfârşitul scrisorii arată că realizaţi starea în care sunteţi. Primul pas spre a-l regăsi pe Dumnezeu deja l-aţi făcut. Urmează pasul următor: căutaţi un preot şi spovediţi-vă, aşa cum făceaţi când eraţi în ţară. "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie", auzim în Miercurea Cenuşii - un îndemn care apoi este reluat pe parcursul celor patruzeci de zile din timpul Postului Mare. Pentru a face aceasta este necesar să privim mai întâi în noi înşine. Calea sfintei crucii, prin care se meditează drumul lui Cristos din momentul condamnării până la punerea în mormânt, vă poate ajuta în acest pas decisiv. De asemenea, în drumul de întoarcere vă poate ajuta amintirea a ceea ce ne-aţi scris altă dată. Redăm mai jos câteva rânduri din scrisorile care ni le trimiteaţi când eraţi în România. "Iubirea lui Dumnezeu este aproape de mizeria umană. Dumnezeu ştie să pună degetul în rana noastră ca să nu ne doară, să ne vindece... Cristos şi-a arătat iubirea sa pentru noi prin dăruire, căci el dacă nu ar fi murit pentru noi, noi nu am fi mântuiţi; el dacă nu şi-ar fi dat viaţa pentru noi, atunci acest lucru nu s-ar fi numit iubire, dăruire. Dăruindu-ne unii altora, putem forma prietenia. Prietenii pun totul în comun: bucuria, durerea, viaţa şi mai ales eforturile de a deveni mai buni. Astfel putem dărui bunătatea. Saint-Exupéry spunea că "a iubi nu înseamnă a se privi unul pe celălalt, ci a privi amândoi în aceeaşi direcţie"".