Dosarul Durcovici. Paşi spre beatificare

În prezenţa Mons. Giacomo Pappalardo, cancelarul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a pr. Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare, şi a unui grup restrâns de participanţi, luni, 8 februarie, s-a deschis la Vatican dosarul de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici.

Ce înseamnă evenimentul "deschiderii dosarului" pentru Dieceza de Iaşi şi pentru cauza episcopului martir Anton Durcovici?

Concret, odată încheiată faza diecezană la Iaşi, dosarul a ajuns la Roma. Prin deschiderea dosarului, începe faza romană, un nou drum în ceea ce priveşte apropierea episcopului martir Anton Durcovici de cinstea altarelor şi o muncă şi mai asiduă din partea Diecezei de Iaşi în a pune la dispoziţia Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor materialele necesare care să ateste viaţa de sfinţenie şi mărturia finală dată în favoarea lui Cristos şi a Bisericii sale de către episcopul martir.

Dosarul deschis reprezintă efortul făcut până acum în această direcţie de Dieceza de Iaşi, rod al rugăciunii episcopilor, preoţilor şi credincioşilor, dar şi al celor care au lucrat "pe teren" pentru a aduna mărturii, dovezi concrete, documente şi însemnări deosebit de necesare unui astfel de drum.

În deschidere, Mons. Giacomo Pappalardo s-a arătat optimist în ceea ce priveşte conţinutul dosarului şi i-a încurajat pe postulator şi pe cei prezenţi în a continua munca începută.

Pr. Isidor Iacovici a făcut o prezentare succintă a contextului istoric în care s-a născut, a trăit şi a fost chemat să dea mărturia supremă episcopul martir Anton Durcovici. A vorbit apoi despre ce a însemnat martiriul în perioada comunistă şi cum erau chemaţi să-şi dea viaţa pentru credinţă episcopii, preoţii şi credincioşii Bisericii. Spre final, s-a referit în mod strict la figura emblematică a episcopului Anton Durcovici, cel care, din mărturiile strânse, s-a remarcat printr-o viaţă de credinţă profundă, prin oferirea totală de sine lui Cristos şi Bisericii, printr-o devoţiune specială faţă de inima neprihănită a Mariei şi prin curajul său în faţa morţii, survenită în celula morţii din închisoarea de la Sighetu Marmaţiei.

Acest pas, faza romană, angajează şi mai mult Dieceza de Iaşi, ţara noastră, Biserica întreagă într-o imitare desăvârşită a "celui pe care l-au străpuns" (In 19,37), dar şi pentru ca drumul martirului nostru spre cinstea altarelor să fie cât mai scurt.

Pr. Isidor Iacovici

* * *

Proces de canonizare

În demararea unui proces de canonizare, este esenţială faima de sfinţenie al unui creştin în rândul poporului. Episcopul locului numeşte un tribunal special pentru analizarea acestei cauze şi un postulator, care, împreună cu membrii tribunalului, se ocupă cu strângerea documentelor şi ascultarea martorilor (în cazul Durcovici, preoţii postulatori au fost: Alois Fechet - faza diecezană, Anton Lucaci şi Isidor Iacovici - faza romană, iar preşedintele tribunalului pentru faza diecezană a fost pr. Ioan Tamaş). Candidatul din dosar primeşte titulatura de "slujitor al lui Dumnezeu". După investigarea de către tribunal, dosarul este prezentat episcopului, care sigilează două copii ce vor fi înaintate de curier la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor (în cazul Durcovici, prin pr. Alois Fechet, în anul 1997). După desigilarea celor două copii ale dosarului (în cazul Durcovici, la 8 februarie 2010) şi verificarea conţinutului şi după ce congregaţia recunoaşte virtuţile eroice sau martiriul, persoana din dosar este numită "venerabilă". Pentru cei care nu au murit pentru credinţă, următoarea etapă este beatificarea sau declararea ca "fericit" după ce, în prealabil, au mijlocit cel puţin două miracole. Canonizarea sau declararea de sfânt are loc în urma unui nou proces (în care este nevoie de alte două minuni confirmate de Biserică). Martirii pot fi declaraţi sfinţi, direct după etapa de "venerabil", fără nevoia certificării vreunei minuni.

Ovidiu Bişog