Au fost sfințiți 18 diaconi
Optsprezece studenți de la Institutul Teologic din Iași au fost hirotoniți diaconi în ziua de 8 decembrie 2009, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".
Mulțumim Domnului! Promit! Domnul să ne ajute! Acestea au fost cuvintele care au stat pe buzele noilor diaconi în ziua hirotonirii lor întru diaconat. După ani de studiu, rugăciune, și așteptare, cei 18 studenți au primit răspuns la cererea lor: aceea de a fi consacrați diaconi, adică slujitori ai lui Dumnezeu și ai Bisericii. Momentul a fost pregătit și prin exercițiile spirituale din perioada 30 noiembrie - 7 decembrie 2009, în care candidații au meditat la taina de care urmau să fie făcuți părtași. Exercițiile au avut loc în casa de reculegere de la Bârnova (Iași), sub îndrumarea pr. Gheorghe Cojocaru, paroh de Nicolae Bălcescu. Cu o zi înainte de a fi hirotoniți, studenții teologi din anul VI au făcut profesiunea de credință în capela Institutului Teologic "Sfântul Iosif", în fața PS Petru Gherghel, a pr. rector Wilhelm Dancă, a preoților profesori și a colegilor seminariști.
Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel, la care au concelebrat alți trei episcopi și 150 de preoți. La celebrare au mai participat persoane consacrate, rude ale diaconilor, credincioși din Iași, precum și din localitățile în care cei 18 au copilărit.
În cadrul omiliei, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a evidențiat însemnătatea sărbătorii. A accentuat rolul sfintei Fecioare în economia mântuirii. A evidențiat modul prin care Maria este "toată frumoasă", prin care noi celebrăm misterul frumuseții. Vorbind despre importanța treptei diaconale, Excelența sa a evidențiat misiunea specială a diaconului în cadrul Bisericii. Diaconii lucrează mereu în colaborare cu păstorul diecezei și cu ceilalți preoți, pentru a edifica poporul lui Dumnezeu. Prin vestirea cuvântului, prin administrarea unora dintre sacramente, prin celebrările la care pot lua parte, ei devin apropiați ai episcopului.
După omilie a urmat consacrarea tinerilor întru diaconat, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel.
Câțiva diaconi au vorbit despre noua lor misiune.
- "Ordinul diaconatului, reprezintă pentru mine expresia cea mai înaltă a iubirii divine față de mine și față de întreaga Biserică, atât locală cât și universală. Ziua sfințirii mele ca diacon a fost o zi în care bucuria mi-a stăpânit inima, o zi în care a avut loc transformarea mea ontologică și configurarea mea cu Cristos. A fost o zi plină de har" (diacon Marian Blânda).
- "Prin hirotonirea diaconală Duhul Sfânt a realizat în noi o "transfuzie" de har (harul noii stări) și de misiune" (diacon Cristian Bârnat).
- "Slujirea diaconală mă obligă la mai mult, mă determină să îmbrățișez cu bucurie slujirea: slujirea lui Dumnezeu și slujirea oamenilor" (diacon Pius-Petru Iancu).
* * *
Diaconii
Pentru Dieceza de Iași: Bârnat Cristian (Frumoasa), Blaj Marcelin (Buruienești), Cimpoieșu Cazimir (Arini), Cojan Marius (Bacău "Sfântul Nicolae"), Farcaș Cătălin (Bacău "Fericitul Ieremia"), Iancu Pius-Petru (Bacău "Sfântul Nicolae"), Ilieș Marius (Roman "Sfânta Tereza"), Imbrișcă Ionuț-Eremia (Săbăoani), Mogda Petru-Mihăiță (Vizantea), Pîrțac Emanuel (Răchiteni), Robu Eugen (Săbăoani), Rotăraș Ștefan Cătălin (Onești "Sfânta Tereza"), Sascău Gabriel (Bacău "Sfântul Nicolae").
Pentru Arhidieceza de București: Blânda Marian (București "Sfântul Iosif"), Bordeuș Florin (Brașov "Sfinții Petru și Paul"), Bulai Maricel-Ghiorghiță (Nicolae Bălcescu), Văcaru Claudiu (Săbăoani).
Pentru Dieceza de Chișinău: Obreja Stanislav (Stăuceni - MD).
Mihai Cojan