Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Întâlnire Națională a Preoților la Iași

Mister al îndurării

Orașul Iași, după București și Miercurea Ciuc, a fost gazda pentru Cea de-a III-a Întâlnire Națională a Preoților Catolici din România, în perioada 8-11 februarie. Au fost prezenți 85 de preoți, din toate cele șase dieceze romano-catolice și din cele cinci eparhii greco-catolice: București, Alba-Iulia, Oradea, Timișoara, Satu Mare, Blaj, Cluj, Maramureș și Lugoj. Au fost prezenți și patru preoți din Dieceza de Chișinău (Republica Moldova).

Evenimentul, ocazionat de Anul Sfintei Preoții, a debutat în seara zilei de luni, 8 februarie, cu un salut al PS Petru Gherghel, transmis în direct, prin telefon, de la Roma.

A urmat un discurs inaugural al invitatului special, cu această ocazie, PS Domenico Cancian, episcop de Citta di Castello (Italia). "Identitatea preotului este văzută ca mister al milostivirii ce trebuie primit și dăruit. Misiunea preotului este aceea de a mărturisi lumii iubirea milostivă a Domnului: această iubire este cea care convertește și mântuiește", spunea ep. Cancian.

Ziua de marți, 9 februarie, a început cu sfânta Liturghie concelebrată în capela Seminarului. Liturghia a fost prezidată de episcopul italian, în cadrul căreia a fost inclusă cea de-a doua prelegere: "Drumul de credință al preotului". Evanghelia a fost citită în limba maghiară.

În cursul dimineții, episcopul Domenico a mai avut încă două prelegeri, care au avut aceeași notă dominantă: preoția e doar darul și milostivirea lui Dumnezeu și identitatea preotului în rugăciunea sacerdotală a lui Isus. După-amiază au fost momente de comuniune, prin discuții în grupuri mici, și apoi prezentarea de mărturii de mare intensitate sufletească, prezentate de diferiți vorbitori. Moderatori la grupurile de discuție au fost: pr. Cornel Cadar, pr. Pavel Chelaru, pr. Gheorghe Cojocaru, pr. Petru Sescu, pr. Eduard Coșa și pr. Claudiu Budău.

De mare importanță, dar și ca o noutate, a fost momentul de rugăciune de marți seara. În capela Seminarului, grupul preoților greco-catolici a cântat, cu multă măiestrie, Paraclisul Maicii Domnului, celebrare prezidată de pr. Ioan Fărcaș, protopopul Blajului.

Ziua de miercuri, 10 februarie, a debutat cu recitarea Laudelor în capela Seminarului.

Au urmat două prelegeri de mare ținută, prezentate, cu patosu-i cunoscut, de pr. Alois Bulai, care a vorbit despre sfânta Preoție în Vechiul Testament și în viața lui Isus. Au fost apoi două ore de mărturii, propuneri și impresii. Pr. Ștefan Vacaru a considerat benefică înfrățirea unor parohii din Moldova cu parohii din Ardeal. De asemenea, emoționantă a fost mărturia pr. Anton Crișan, care a studiat mai mulți ani la Ars (Franța). Apreciată a fost și meditația despre preoție prezentată de pr. Claudiu Budău.

După-amiaza zilei de miercuri a fost o bună ocazie pentru oaspeți să cunoască puțin din tainele orașului Iași.

Întâlnirea a culminat, într-o atmosferă sărbătorească, cu sfânta Liturghie concelebrată, la ora 18.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Liturghia a fost prezidată de pr. Alois Fechet, iar predicator a fost pr. Ioan Fărcaș.

Organizator al acestei importante întâlniri a fost Oficiul pentru Cler al Diecezei de Iași, al cărui responsabil este pr. Mihai Eduard Coșa, într-o strânsă colaborare cu Institutul Teologic din Iași. Un mare rol în desfășurarea acestui eveniment l-a avut pr. Mihai Dumitru.

Următoarea întâlnire de acest gen va avea loc la Timișoara, în perioada 15-18 martie.

Pr. Iosif Dorcu



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat