Bisericuţe

După o zi în care a străbătut în lung şi-n lat localitatea vizitată, un turist a venit cu această constatare: "Cred că oamenii de aici sunt foarte credincioşi, căci am văzut biserici la tot pasul". I s-a răspuns: "Dacă sunt mai credincioşi decât alţii nu se poate spune cu certitudine. Un lucru însă este sigur: nu se suportă unii pe alţii şi de aceea şi-a construit fiecare biserica proprie". Poate părea o exagerare, dar... Atunci când le stă în putere (financiară?), unii creştini sunt în stare de lucruri incredibile, tocmai pentru a-i pune pe ceilalţi în dificultate.

Oare de ce cuvântul prin care în mod normal sunt indicate lăcaşurile de cult creştine de mici dimensiuni a ajuns să fie folosit aproape ca o sintagmă cu trimitere la dezbinare, fragmentare şi lipsă de comuniune? "Bisericuţe" în societate, în partide, în asociaţii etc.

În mod normal, termenul "biserică" exprimă comuniune cu Dumnezeu şi între oameni, anticipare a comuniunii fericite din viaţa de dincolo. Or, ce fel de paradis vizat ar fi acela în care diferiţi indivizi, aflaţi în comuniune cu Dumnezeu, nu ar avea de-a face unii cu alţii? L-ar instrumentaliza pe Dumnezeu însuşi pentru a transmite prin el mesaje spre cineva cu care nu vorbesc şi nu comunică?

Pr. Cristian Chinez