Părinţii - darul lui Dumnezeu

Atunci când discut cu tinerii despre părinţi, aud dintre cele mai variate descrieri ale raportului pe care aceştia îl au cu proprii părinţi: îi iubesc şi îi respectă, în general, dar, nu lipsesc şi reproşurile. Acestea sunt în funcţie de categorii de vârstă: adolescenţii sunt mai "acizi" cu părinţii, tinerii sunt mai "paşnici". De cele mai multe ori intervine faimoasa temă a "conflictului dintre generaţii" care este una dintre acele veşnice probleme la care nimeni nu a găsit o soluţie! Însă când în discuţie răstorn situaţia şi întreb: Tu ce faci pentru părinţii tăi? Nu rar mi-a fost dat să văd feţe foarte mirate! "Adică, cum ce fac eu pentru ei? Ei trebuie să facă pentru mine!"

Părinţii au "nevoie" de copiii lor! Ei bine, calitatea relaţiei dintre părinţi şi fii/fiice depinde şi de implicarea acestora din urmă, care nu pot fi doar destinatarii acţiunilor celor dintâi. Chiar şi părinţii au nevoie să fie iubiţi, să fie preţuiţi, să li se manifeste recunoştinţa, chiar să fie iertaţi! Te-ai gândit vreodată la aceasta? De câte ori ţi-ai pus problema să le arăţi că îi iubeşti, să-ţi manifeşti preţuirea faţă de ei, să le arăţi recunoştinţa? E adevărat că nu este deloc uşor, mai ales dacă sunt unele lucruri care "nu funcţionează" aşa cum trebuie în viaţa lor şi care te fac şi pe tine să suferi! Tocmai de aceea e bine să găseşti forţa de a le arăta preţuirea ta!

Părinţii nu sunt niciodată demodaţi! Cred că ţi s-a întâmplat şi ţie măcar o dată să le reproşezi părinţilor că sunt demodaţi, pentru că... nu îţi acceptă ideile! Nu uita că adevăratele valori sunt perene şi nu se schimbă precum moda. Părinţii vorbesc din experienţa lor de viaţă, când tu, poate, te amăgeşti doar cu vise sau iluzii. Aşa că s-ar putea ca ei să nu fie demodaţi, ci, dimpotrivă, să îţi aducă viitorul în prezent, oferindu-ţi o porţie de viaţă pe care ei deja au trăit-o. În acest sens, iată un fragment dintr-o scrisoare pe care scriitorul Alexandru Vlahuţă o adresează fiicei sale Margareta, pe care o alinta spunându-i Mimilica: "Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deşertăciunea te îndeamnă să strigi: "Uitaţi-vă la mine!". Dar mai ales vreau să scrii de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreo dată să roşeşti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată". Sper ca aceste sfaturi să nu le consideri demodate!

Părinţii nu pot fi perfecţi! Părinţii nu ni-i putem alege noi! E bine că este aşa! Sunt darul lui Dumnezeu pentru noi! Ştiu că, în cazul unora, este greu să vezi în ei un dar al lui Dumnezeu! Cu toate acestea nu putem să îi iubim pe părinţi pentru că sunt aşa cum vrem noi. Îi iubim pentru că sunt ai noştri! Nu uita că, înainte ca ei să fie părinţi, au fost copii, adolescenţi, tineri cu problemele şi greutăţile lor, iar acum a fi părinţi nu însemnă doar a fi în slujba ta. Mai sunt multe alte îndatoriri. Nu pretinde totul de la ei şi mai ales nu pretinde imposibilul! Pretinde exemplul de viaţă, sfatul, educaţia... şi mai apoi ceea ce este material, chiar dacă şi aspectul acesta face parte din datoria lor.

În final, fii un fiu sau o fiică ce nu uită că poate mai târziu va fi un tată sau o mamă!

Pr. Felix Roca