Figuri ilustre: Sora Electa Maria Bâlha

Născută la 6 februarie 1923 la Hălăuceşti, sora Electa Maria Bâlha a absolvit cursurile şcolii publice din localitatea natală. La 22 decembrie 1939 a intrat în Congregaţia Surorilor Franciscane "Del Giglio", depunând prima profesiune în anul 1945 şi apoi profesiunea perpetuă în anul 1981.

După anul 1948, pe fondul interzicerii de către regimul comunist a ordinelor călugăreşti, sora Electa Maria Bâlha s-a retras la casa părintească, dedicându-se întru totul ajutorării parohilor Alois Herciu şi Mihai Dămoc, în special în activitatea de catehizare a fetelor. A colaborat, de asemenea, şi cu sora Veronica Antal, martiră a Bisericii locale, cele două surori ajutându-se reciproc în unele activităţi pastorale, fiind, totodată, apreciate drept "persoane de încredere" ale celor doi parohi menţionaţi mai sus.

În contextul izbucnirii, după anul 1958, al celui de-al doilea val al persecuţiei, parohul Mihai Dămoc a încercat să salveze şi să protejeze documente importante, predându-le în acest sens spre păstrare sorei Electa Maria Bâlha.

Securitatea din Bacău a aflat însă de acest fapt, arestând-o pe sora Electa Maria Bâlha la 9 septembrie 1961. A urmat pentru aceasta din urmă calvarul închisorilor comuniste, fiind inclusă apoi în primul lot de anchetaţi din cadrul "anchetei 612/61", alături de fostul său paroh, pr. Mihai Dămoc.

Prin Sentinţa nr. 6/1963, Tribunalul Militar Bucureşti, "în deplasare la Bacău", a condamnat-o pe sora Electa Maria Bâlha la un an de închisoare corecţională pentru delictul de "favorizarea infractorului", fiind pusă imediat în libertate deoarece i-a fost luată în calcul perioada de arest preventiv.

Această întâmplare nefericită din viaţa sa avea să-i producă sorei Electa Maria Bâlha suferinţe, ei şi familiei, deoarece tatăl său a murit "de supărare" în perioada anchetei fiicei sale.

Întoarsă la Hălăuceşti în casa părintească, sora Electa a fost luată în primire de securitate, care i-a deschis dosar de urmărire informativă sub pretextul că cea urmărită desfăşoară "activitate duşmănoasă sub masca credinţei", că primea vizitele unor preoţi foşti deţinuţi politici.

Aşa cum raportau informatorii, în realitate sora a dus o viaţă exemplară, unica sa satisfacţie fiind frecventarea zilnică a bisericii. "Viaţa mea este calea Domnului", era deviza celei urmărite. Era devotată nu numai Bisericii, ci şi bolnavilor, graţie şi deprinderilor sanitare asimilate în perioada noviciatului.

În general, ducea o viaţă retrasă, aceasta şi din cauza sănătăţii sale foarte şubrede, iar în cămăruţa sa sărăcăcioasă avea doar un ceas cu pendul care o trezea la orele când trebuia să spună rugăciunile şi să meargă la biserică.

În anul 1975, grav bolnavă declara următoarele: "Îmi aştept sfârşitul cu credinţă, căci Domnul îi ajută pe cei care au încredere în el". Chiar şi în aceste condiţii securitatea va continua să o urmărească informativ, fiindu-i suspectate chiar şi simplele vizite efectuate la diverse cunoştinţe sau rude.

În anul 1983, sorei Electa i-a fost refuzat paşaportul, după ce îşi exprimase intenţia de a efectua o vizită în Italia, de unde primise o invitaţie în acest sens.

La aceeaşi dată, securitatea a fost obligată să recunoască faptul că cea urmărită "nu desfăşura activităţi subversive" şi de "culegere de informaţii".

Va trăi ultimii ani din viaţă pe deplin împăcată cu soarta sa, răspunzând la orice întrebare provocatoare: "Biserica este viaţa mea!"

A murit la 27 iunie 1987 la Hălăuceşti, fiind înmormântată în cimitirul parohial. Rămâne în istoria Bisericii locale o figură ilustră, dar şi o victimă in odium fidei a regimului ateu comunist.

Dr. Dănuţ Doboş