Să învățăm să spunem: "Te iubesc"!
În fiecare an, măcar în primele zile ale ultimei luni de toamnă, ne aducem aminte și omagiem pe cei decedați. Lacrimi, flori, candele aprinse, rugăciuni la capătul crucii, preoți însoțiți de ministranți...
O zi din tumultul vieții o dăruim celor care ne-au fost dragi... ne lăsăm purtați pe aripile visului și ne aducem aminte, cu tremurul unei lacrimi pe obraz, de vremuri de demult... năpădiți însă de multe ori de regrete tardive!
Ce bine ar fi fost dacă i-aș fi cerut iertare lui tata... oare i-am spus vreodată mamei cât de mult îi mulțumesc pentru viața minunată care mi-a dăruit-o?
De ce, Doamne, nu mi-am respectat mai mult soțul (soția), de ce l-am (am) umilit (-o), de ce nu am găsit niciodată timp pentru el (ea)? De ce am fost tot timpul ocupat(ă) când a avut nevoie de mine? De ce nu am văzut, buna mea măicuță, cât erai de singură și uitam să-ți calc pragul... împovărată de propriul meu egoism?
Sărmanul meu copil, bunul și dragul meu îngeraș, atât de tânăr trecut la cele veșnice... am avut răgaz să-ți ascult părerile, am avut timp să mă joc cu tine, am știut ce muzică îți place?... ce culoare preferi?... ce vise ai avut?
Ți-am dăruit credința cu iubire? Te-am învățat să iubești?... sau poate am fost un despot care ți-a transformat scurta ta viață în povară? Am încercat să semăn ca mamă cu Maria? Am fost răbdătoare și supusă, ca sfânta Rita? Am cerut bunului Dumnezeu o fărâmă din înțelepciunea lui Solomon pentru a-mi înțelege și respecta familia?
Dacă aș fi încercat să fiu ca sfântul Francisc din Assisi aș fi știut să dăruiesc fără să cer nimic înapoi, să transform discordia în pace și ura unei clipe, în iubirea veșniciei!
Cât ar fi de minunat și plăcut Domnului dacă am învăța să ne mărturisim iubirea... dacă am spune "Te iubesc!" celor de lângă noi atunci când suntem încă împreună pe acest pământ, unde cunoaștem bucurii și suferințe, întuneric și lumină!
Cât de bine ar fi dacă am trăi în iubire și credință viața de familie! Dacă am purta împreună crucea suferințelor, transformând-o în aripă de înger! Dacă am ști să ocrotim, să respectăm și să învăluim în iubire pe cei de lângă noi, pentru a nu trăi mai târziu, în ceasul despărțirii, amărăciunea regretului că nu am știut să spunem: "Te iubesc!"... Iartă-mă!... Îmi pare rău!...
Liliana Simion