Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

O carte despre Sfântul țiganilor

"Viața și moartea lui Ceferino Giménez Malla, Sfântul romilor" este titlul cărții semnate de Eduardo Gil de Muro, apărută recent la Editura "Performantica" din Iași. Traducerea, după ediția din 1997, apărută la Madrid, a fost făcută de Aurel Brumă, cel care semnează și prefața.

În cele 212 pagini, ilustrate cu multe imagini, cartea surprinde viața, credința și martiriul unui reprezentant al romilor, "suprapune ultimele capitole ale existenței acestui devotat credincios, martiriul său, pe fondul încercării de exterminare a Bisericii de către "teroarea roșie" în timpul războiului civil din Spania. Un scenariu reluat, amplificat în zeci de ani de regim comunist pentru Biserică în țările din estul Europei".

Era dimineața zilei de 2 august 1936, în apropierea cimitirului din Barbastro. Din camionul care a oprit li s-a ordonat să coboare. Au fost aliniați: 25 de preoți, călugări și laici. Printre ei se afla și Ceferino. Se ruga... Într-o mână ținea strâns rozariul. Soldații au primit ordin: "Trageți". Au căzut toți secerați. După mărturia șoferului, Ceferino a murit strigând: "Trăiască regele Cristos". Anarhiștii au trecut apoi pe la fiecare, verificând dacă mai sunt semne de viață. Pentru siguranță, li s-a mai tras un glonț. Romul a fost găsit într-un ultim gest: acela al rozariului din mână înălțat spre cer, întocmai ca un steag al biruinței. A doua zi, țiganii din oraș au fost forțați să sape o groapă. Ceferino a fost împins alături de ceilalți în groapa comună.

Fusese arestat în iulie 1936, în primii ani ai războiului civil din Spania. A fost arestat pentru că, la 75 de ani câți avea, a apărat un preot care era târât pe străzi de soldați, încercând să-l elibereze. A fost închis și apoi dus să fie executat.

"Eduardo Gil de Muro, unul dintre cei mai importanți autori de scrieri cultice din Spania - subliniază traducătorul în prefața cărții -, aprofundează împreună cu eroul ales, Ceferino - tablele virtuale ale legilor gitane, în mare parte corespondente celor ale Bisericii (unicitatea/sacralitatea familiei, devoțiunea față de copii, unicitatea căsătoriei ș.a.)".

Ceferino Giménez Malla, numit "El Pelé", a fost un țigan ca toți ceilalți. S-a născut în anul 1861 la Benavent de Segria, o localitate din Catalonia. Ceferino, numele de botez, este numele sfântului care era în calendar în ziua în care s-a născut (16 august).

De mic a trăit în sărăcie, care s-a transformat în mizerie, când tatăl său a abandonat familia. Nu a mers la școală, a ajutat în casă așa cum a putut (făcea și vindea coșuri). La 20 de ani se mută la Barbastro, căsătorindu-se cu Teresa Jiménez Castro. Neavând copii, o adoptă pe Pepita, o nepoată a soției.

Figură impozantă, expert în cai și catâri, devine un negustor stimat în această meserie, pentru că era un om cinstit. Într-o zi, un gest îi surprinde pe mulți locuitori din Barbastro. Un om bolnav de TBC a căzut pe stradă, scuipând mult sânge. Oamenii au început să se îndepărteze. Doar Ceferino se apropie, îl ridică și îl poartă în spate acasă. Familia bogată îi mulțumește și îi dă o sumă de bani. Poate acum să aibă caii lui.

Practică în mod deschis credința. Se roagă, merge la biserică, participă la procesiunile religioase. Îi ajută pe țiganii mai săraci, dar nu numai pe ei. Toți sunt "aproapele" pentru el, care zi de zi îl fac să-și construiască viața de credință.

Suportă calomnii. Se implică în promovarea păcii în neamul său. Este chemat să le vindece animalele. Toți îl iubesc și doresc să-l aibă în preajmă pe acest țigan comunicator de speranță, care împrăștie peste tot bucurie. Încă în viață fiind, unii îl numesc "sfântul".

A fost beatificat la Roma la 4 martie 1997 de către papa Ioan Paul al II-lea în prezența a mii de țigani. Este primul țigan ridicat la cinstea altarelor.

Care a fost secretul lui Ceferino Giménez Malla? Autorul cărții surprinde un tablou care este redat pe primele pagini: "Privești. Stai dinaintea portretului lui Ceferino din Barbastro, fotografie din anii '29 sau '30 și te surprind lateralele, pavilioanele ce încadrează figura lui Ceferino, pecetea urechilor. Urechi mari, inteligente, dispuse astfel pentru ca, în orice moment, să perceapă mișcarea din aer, sunetul intim al lucrurilor, lenta trecere a zilelor. Urechi deschise spre lume. Urechi obișnuite să învelească neodihna cu umbra cerului".

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat