Centenarul nașterii fericitei Tereza de Calcutta
În biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău, în ziua de 26 august, PS Petru Gherghel a celebrat o Liturghie solemnă în cinstea Maicii Tereza de Calcutta, la o sută de ani de la nașterea ei. Au fost prezente surorile Misionarele Carității de la casa din Șerbănești, peste 20 de preoți și mulți credincioși.
În anul 1992, a fost deschisă la Bacău o casă a Surorilor "Misionarele Carității". La evenimentul de atunci a participat chiar Maica Tereza. În casa deschisă în cartierul băcăuan Șerbănești sunt îngrijiți zeci de copii, tineri și adulți, pe care familiile i-au părăsit și care poartă o suferință gravă în trupul lor.
Celebrările de la Bacău au început printr-o oră de adorație pregătită împreună cu cele șase surori care activează în prezent în casa din Bacău. Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel a început la ora 18.00. Citirea lecturilor sfinte, rugăciunea credincioșilor și aducerea darurilor la altar au fost organizate de surorile Misionarele Carității. Ele au adus la altar, între altele, și o hartă ce marchează localitățile lumii în care Misionarele Carității au deschis case pentru "cei mai săraci dintre săraci".
La predică, PS Petru Gherghel a dorit să apropie imaginea Maicii Tereza de cea a papei Ioan Paul al II-lea. "Ce face acum Maica Tereza în ceruri?" se întreba Preasfințitul. "Ceea ce face și Ioan Paul al II-lea: veghează de la fereastra cerului".
După sfânta Liturghie, Preasfințitul a prezentat credincioșilor un material PowerPoint ce cuprindea câteva din cugetările Maicii Tereza cu privire la valorile fundamentale ale vieții.
Surorile și beneficiarii direcți ai trudei lor, persoane cu diferite dizabilități, au pregătit un spectacol desfășurat la subsolul bisericii. A fost o incursiune în viața fericitei Tereza, o prezentare a dificultăților pe care ea le-a înfruntat când a întemeiat Congregația "Misionarele Carității".
A fost o sărbătoare a aducerii aminte de "chipul senin și zâmbitor" al Maicii Tereza, așa cum spunea PS Petru Gherghel la începutul sfintei Liturghii.
Redacția Biserica și Viața