Răspundem cititorilor

* Maria G. (Germania). 1) Cine are permisiunea să binecuvânteze? Şi care este diferenţa dintre a sfinţi şi a binecuvânta? 2) În multe biserici moderne tabernacolul nu-şi mai are locul în mijloc, ci este aproape ascuns într-un perete lateral, într-un stâlp sau cine ştie unde, încât este o adevărată artă sa-l descoperi... Am impresia că lucrurile moderne, fie ele şi de artă, ne ajută să ne îndreptăm mai degrabă spre păgânism decât spre Dumnezeu. 3) Din cauza numărului mic de preoţi ia amploare obiceiul ca în loc de sfânta Liturghie să se celebreze o liturgie a cuvântului. Cred că intenţia este una bună, dar presimt pericolul că după câţiva ani oamenii nu vor mai deosebi ce este o sfântă Liturghie şi ce este o liturgie a cuvântului. În ceea ce mă priveşte, cred că valoarea unei sfinte Liturghii este infinită şi nu poate fi cu nimic înlocuită. Ce rol are liturgia cuvântului? Să particip la ea sau nu în această situaţie?

Aşa cum v-am promis în numărul trecut al revistei, redăm mai jos răspunsurile la întrebările adresate redacţiei. Cu privire la binecuvântare (din lat. benedictio, de la béne-dicere, a spune de bine), aceasta "este o rugăciune însoţită de obicei de semnul sfintei cruci, făcut cu mâna dreaptă şi de stropirea cu apă sfinţită, prin care este invocată bunăvoinţa dumnezeiască asupra unei persoane, a unui lucru, a unui loc. Binecuvântările sunt constitutive şi invocative. Cele constitutive fac ca un loc şi un lucru să devină sacre (de ex., o biserică, un oratoriu sau o capelă, un altar, un cimitir etc.), iar o persoană să devină consacrată, adică destinată în mod permanent slujirii lui Dumnezeu. Cele invocative imploră ajutorul şi ocrotirea lui Dumnezeu asupra persoanelor (de ex., binecuvântarea de la sfârşitul sfintei Liturghii), asupra unui loc (de ex., o casă, o şcoală, un ogor etc.), asupra unui obiect (de ex., o maşină). Prin binecuvântarea invocativă persoanele, lucrurile şi locurile nu devin sacre". În "Codul de drept canonic", începând cu canonul 1169 până la canonul 1171, este notat: "Pot săvârşi în mod valid consacrările şi dedicările cei care sunt însemnaţi cu caracterul episcopal, precum şi preoţii care au permisiunea din partea dreptului sau printr-o concesiune legitimă. Binecuvântările pot fi împărţite de orice preot cu excepţia acelora care sunt rezervate pontifului roman sau episcopului. Diaconul poate împărţi numai binecuvântările care sunt permise în mod expres de către drept. Binecuvântările, care în primul rând trebuie împărţite catolicilor, pot fi date şi catehumenilor, ba chiar şi necatolicilor, dacă nu există o oprelişte din partea Bisericii. Lucrurile sacre care sunt destinate cultului divin prin dedicare sau binecuvântare să fie tratate cu respect şi să nu fie folosite în scopuri profane sau improprii, chiar dacă aparţin unor persoane private".

Pentru cea de-a doua întrebare, în "Codul de drept canonic" la canonul 938, paragrafele 1 şi 2 este notat: "În mod obişnuit preasfânta Euharistie să fie păstrată într-un singur tabernacol din biserică sau oratoriu. Tabernacolul în care este păstrată preasfânta Euharistie să fie aşezat într-un loc însemnat al bisericii sau al oratoriului, vizibil, frumos împodobit, potrivit pentru rugăciune".

La cea de-a treia întrebare, cu privire la celebrarea liturgiei cuvântului aveţi dreptate că este făcută cu o intenţie bună, mai ales că este o mare lipsă de preoţi. Sfânta Liturghie este compusă din două părţi: liturgia cuvântului şi liturgia euharistică. În cazul dv., se celebrează numai prima parte a Liturghiei care se numeşte "liturgia cuvântului". Atunci când nu aveţi Liturghie trebuie să participaţi la liturgia cuvântului, numai aşa puteţi să împliniţi preceptul duminical. Este important să înălţăm către Domnul rugăciuni de mulţumire pentru că a binecuvântat Dieceza de Iaşi cu atâţia preoţi şi rămâne îndemnul să ne rugăm pentru vocaţii la sfânta preoţie acolo unde nu sunt.

* Pr. Ştefan Coşa (Somuşca). "Vreau să aduc la cunoştinţă că în articolul "Isus este Învăţătorul meu" din numărul trecut al revistei "Lumina creştinului" s-a ciuntit (...) adevărul cu privire la desfăşurarea programului de la festivalul copiilor. Deşi copiii din Parohia Somuşca au participat la acest festival cu un cântec şi un dans tematic (foarte apreciat de copii), autoarea articolului nu a menţionat nimic despre aceasta şi nici despre premiul câştigat (...) Copiii s-au străduit mult să participe la festival cu un program frumos (...).

Cu siguranţă a fost o scăpare. Sperăm să fi reparat măcar cu puţin publicând acum cele sesizate de Sfinţia voastră. Oricum, cu mult timp înainte de a-l pune în revista "Lumina creştinului", articolul a apărut pe ercis.ro, cu ştiinţa pr. Felix Roca, responsabilul Acţiunii Catolice, inclusiv al desfăşurării evenimentelor legate de copii şi de tineri. Şi Sfinţia sa, precum şi autoarea articolului au luat notă de cele sesizate.

* Monica (Câmpia Turzii). "Dragă redacţie, aş vrea să vă spun că mi-a fost dor de dv. De câte ori vă scriu mă simt aşa de bine, despovărată de toate grijile, de tot vacarmul acestei lumi în care trăim, într-un cuvânt liberă. E ca atunci când mă spovedesc. După spovadă mă simt uşoară ca un fulg. La fel mă simt şi după ce vorbesc cu dv. Vă simt aşa de aproape de sufletul meu chiar dacă nu vă cunosc. Cunosc în schimb revista pe care o publicaţi şi care e hrană pentru sufletul meu. Citesc cu mare plăcere tot ce e scris în ea. Poate şi pentru faptul că vine de pe meleagurile moldovene. Trăiesc de 23 de ani în Câmpia Turzii, dar locul meu de naştere este Buruieneşti-Neamţ. De aceea tot ce vine de acolo îmi mângâie sufletul. Îmi aminteşte de copilăria mea, de satul meu, de biserica din sat, de părintele Petru Ciocan, care timp de mai mulţi ani a fost paroh de Buruieneşti. De la dânsul am primit prima sfântă Împărtăşanie, cu dânsul m-am pregătit pentru primirea celui mai frumos dar trimis de Dumnezeu: pe Duhul Sfânt cu toate cele şapte daruri ale sale. Tot părintele Ciocan a fost cel care ne-a unit destinele, mie şi soţului meu, prin sacramentul căsătoriei. Ne-a binecuvântat căsătoria într-o sărbătoare a Preasfintei Treimi. Atunci, la 19 ani, nu realizam ce înseamnă să-ţi începi căsnicia sub ocrotirea Preasfintei Treimi. Acum, maturizându-mă şi trecând prin multe necazuri în viaţă, îmi dau seama că tocmai Preasfânta Treime a fost cea care ne-a ţinut uniţi pe mine şi pe soţul meu, binecuvântându-ne căsătoria. Cum cele trei persoane sunt unite prin iubire şi nu se pot despărţi, la fel şi noi am trăit şi trăim încă o viaţă minunată împreună. După 23 de ani de căsnicie, cu multe necazuri, cu multe suişuri şi coborâşuri, pot spune cu mâna pe inimă că este la fel sau poate mai multă iubire ca atunci când părintele Petru Ciocan ne-a unit în sfânta Căsătorie. Tot părintele a fost cel care ne-a botezat copiii. Astăzi, când vă scriu e sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul şi poate de aceea mi-am amintit de acel păstor pe care multă lume l-a cunoscut, l-a îndrăgit şi l-a plâns atunci când a murit. Îmi amintesc cu drag de acele timpuri în care după sfânta Liturghie ne adunam toţi în faţa uşii de la sacristie şi-l aşteptam pe părintele să iasă să-i putem cânta "La mulţi ani!". Faţa lui radia de fericire. Aş vrea ca şi astăzi să-i cântam "La mulţi ani", dar sunt ferm convinsă că acum în ceruri este sărbătoare şi corul îngerilor este cel care îi cântă şi-l sărbătoreşte pe părintele Petru. În amintirea lui v-am scris aceste rânduri. Sunt sigură că foarte multă lume îşi aduce astăzi aminte cu drag de acel preot subţirel, ager, cu o inima mare, înflăcărat mereu în predicarea evangheliei, dar cel mai important, a luptat, s-a rugat pentru ca noi să-l putem cunoaşte pe Dumnezeu şi să ne mântuim. "Părinte, de acolo, de sus, de lângă Dumnezeu, trimiteţi-ne o binecuvântare, nouă, celor care v-am cunoscut, v-am respectat şi v-am iubit"".

Vă mulţumim pentru rândurile scrise. Apreciem mult că nu aţi uitat de preotul care v-a ajutat să vă apropiaţi de Dumnezeu. Mărturia dv. despre un slujitor al lui Dumnezeu, acum când s-a încheiat Anul Sfintei Preoţii, este bine venită şi benefică pentru mulţi. Când credincioşii sunt alături de preoţii lor e o şansă de a trece uşor prin ispitele şi încercările care ne lovesc din toate părţile. Vă mulţumim!

* Daniela. "Aş fi interesată de cartea regilor, dar aş vrea înainte să vă cer o părere despre ea. Rezumatul pare ok, dar vreau să ştiu o părere sinceră. Este o carte care să-ţi fie drag s-o citeşti? Da, ştiu, istoria e istorie, dar contează mult şi cine o scrie. Mulţumesc mult!".

Cărţile 1 şi 2 Regi au importanţa lor. Dacă le veţi citi, înţelegând unde vă aflaţi în planul desfăşurat de Dumnezeu în istorie pentru trimiterea unui Mântuitor, vă va fi drag să le studiaţi. De asemenea, dacă veţi căuta învăţăturile pentru viaţa personală, din nou vă va fi drag să le citiţi. Cele două cărţi încep cu David şi se termină cu împăratul Babilonului. Se începe cu o perioadă de glorie şi se termină cu robia Babilonului, cu distrugerea templului... După domnia lui Solomon, regatul se divizează: 19 împăraţi vor fi în nord şi 20 în sud. Apar profeţii care încearcă să întoarcă poporul la Dumnezeu: Ahia, Ilie, Elisei, Abdia, Ioel, Osea, Amos, Mihea, Sofonia... Istoria împăraţilor arată clar că mersul spre împlinire ţine de ataşamentul faţă de Dumnezeu: neascultarea conduce întotdeauna la ruină. Despre majoritatea împăraţilor se spune: "Au făcut ceea ce este rău înaintea Domnului". Poporul care a fost ales de Dumnezeu s-a abătut tot mai mult de la calea lui, cufundându-se în idolatrie. Toate acestea l-au dus la robie: asiriană în nord şi babiloniană în sud. În exil, departe de casă, poporul va învăţa cât de important este să stai lângă Dumnezeu. În ciuda robiei, planul lui Dumnezeu continuă... Se apropie tot mai mult timpul când va veni Mesia, Fiul lui David.