Catedrala timpului

Începutul de an stă mereu sub semnul noutăţii! Ne dorim ca anul nou să înnoiască şi viaţa noastră, să o transforme, să aducă ceva diferit de ceea ce a fost. Dacă am putea, câte lucruri noi nu am pune în viaţa noastră?! Tot ceea ce este nou are o fascinaţie deosebită. O tunsoare nouă ne face să ne simţim mai frumoşi; o haină nouă ne face să ne simţim mai atrăgători decât în hainele vechi; un mobil nou ne face să ne simţim mai importanţi în faţa altora; o experienţă nouă ne face să descoperim o altă realitate a vieţii noastre. Chiar şi Noul Testament este plin de imagini de noutate. Cristos instituie o nouă alianţă, dă o poruncă nouă, învaţă cu o noutate ieşită din comun, cere ucenicilor să fie creaturi noi.

Fiecare an îl începem cu dorinţa de a deveni persoane noi, de a ne comporta într-o manieră nouă, de a nu mai fi identificaţi cu vechile roluri. Credem în posibilităţi de relaţii noi, de cuvinte noi, de gesturi noi, de alegeri noi, de drumuri noi... Descoperim astfel că trecerea timpului nu ne "anesteziază", nu ne atrofiază! Ar fi dramatic! În schimb, scurgerea timpului deschide orizonturi noi! Să fie aceasta o "caracteristică" a timpului care trece? Timpul are în sine puterea de a ne reînnoi? Ne dăm seama că nu! Atunci se naşte întrebarea: de unde această dorinţă de noutate?

Cristos însuşi este cel care a umplut timpul de o consistenţă de neimaginat! Întruparea lui Cristos, erupţia decisivă a lui Dumnezeu în istoria omului, a făcut în aşa fel ca speranţa, rodul unei aşteptări magice de la viitor, să ajungă la plinătatea ei deoarece timpul a ajuns la maturitatea sa, aşa cum, de fapt, spune însuşi Cristos: "S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape" (Mc 1,15). Acest timp nou nu este produsul nici al evenimentelor, nici al voinţei umane, nici al ritualurilor magice, ci este rodul hotărârii divine care inaugurează etapa finală a istoriei mântuirii! Mai direct ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că, odată cu venirea lui Cristos, timpul este timpul mântuirii, fiecare minut este întâlnire cu Dumnezeu. Nu există un timp care să nu fie al lui Dumnezeu! Tot ceea ce ni se "întâmplă" are un sens, tot ceea ce trăim are o orientare, deoarece Cristos acţionează în viaţa noastră: "Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!" (In 5,17). Astfel, a ne trăi credinţa nu înseamnă doar să dăm un anumit timp lui Dumnezeu, ci să lăsăm inima deschisă Stăpânului timpului şi al istoriei în orice moment din viaţa noastră: acasă, la şcoală, cu prietenii, în momentele de distracţie. În lumea aceasta totul se sfârşeşte, dar nu se sfârşeşte fără să dea început unui lucru frumos!

Viitorul începe ieri şi te aşteaptă! Aleargă în întâmpinarea lui cu încredere şi cu mult curaj! Istoria nu este făcută de oamenii mari, chiar dacă ei se amăgesc astfel. Istoria este în mâna lui Dumnezeu care veghează asupra ta, ca un tată asupra fiului său. Porneşte cu entuziasm! Viitorul va avea chipul tău! Pune în rucsacul tău tot ceea ce este necesar pentru o lungă călătorie: bunăvoinţă, optimism, disciplină, răbdare, bună-dispoziţie, încredere în tine... Mergi mereu înainte indiferent de timp: pentru a creşte, plantele au nevoie şi de soare şi de ploaie! Nu alerga prea tare: nu trebuie să ajungi decât... la tine, pentru că în tine este Dumnezeu! Nu sări etapele: te vei amăgi că ai descoperit ceva nou! Bucură-te de viaţă: cântă şi mergi!

Îţi doresc să începi un an nou care să însemne un drum nou în viaţa ta în care la tot pasul să îl întâlneşti pe Cristos astfel încât viaţa ta să devină o catedrală a timpului.

Pr. Felix Roca