Așa răspund copiii despre Bobotează
- "La Botezul Domnului au participat toate neamurile, cele din cer și cele de pe pământ. Dumnezeu Tatăl ne-a vorbit tuturor de acolo din cer. L-a trimis, sub formă de porumbel, pe Duhul Sfânt ca să-i fie alături lui Isus" (Dumitru, 12 ani).
- "Isus a fost botezat tot de cineva trimis de Dumnezeu pe pământ înaintea lui. Noi sărbătorim Botezul Domnului deoarece fără acest botez nici noi nu am putea fi botezați" (Ana Maria, 12 ani).
- "Bunica mi-a spus că Isus nu avea nevoie să fie botezat, deoarece nu era un păcătos, dar el a făcut-o pentru noi, ca să ne mântuiască și să ne arate cât de mult ne iubește împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt" (Luminița, 13 ani).
- "La Botezul lui Isus, Dumnezeu Tatăl spune pentru prima dată întregii lumi că Isus este Fiul său, ca să nu mai avem nici o îndoială. Dar lumea tot se mai îndoiește și astăzi de acest adevăr. Oare de ce?" (Nicușor, 12 ani).
- "Apa cu care suntem stropiți la această sărbătoare a fost sfințită de Isus care s-a botezat înaintea noastră și a purificat-o" (Eleonora, 14 ani).
- "Deși era numai un simplu slujitor, Ioan l-a botezat pe Isus pentru că așa a voit Dumnezeu din cer. El le-a spus cine este cu adevărat Isus și le-a cerut să-l urmeze în lume și să nu-l lase singur" (Alexandru, 12 ani).
- "Sărbătorim în fiecare an Botezul Domnului ca să nu-l uităm pe Isus care este mereu prezent în lume, chiar dacă noi nu-l vedem. El ne stropește cu apă sfințită împreună cu preotul ca să ne curățim de păcate, să ne pocăim și să fim asemenea lui" (Liliana, 13 ani).
Prelucrare de Mariana Ghergu