Gratias agamus Domino Deo nostro

Sfinţiile voastre, dragi confraţi.
Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Orice clipă, orice oră, orice zi sau orice an reprezintă un dar pentru care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu şi să-i fim recunoscători în toate, căci ce avem ce nu am primit (cf. 1Cor 4,7) sau cine dintre noi poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? (cf. Mt 6,27).

În anul acesta, Anul special al Sfintei Preoţii, noi, aleşii săi, trebuie să-i aducem laudă atotputernicului Dumnezeu, întregii Sfintei Treimi, pentru atâtea semne ale predilecţiei sale faţă de noi, să fim recunoscători pentru că am fost învredniciţi cu darul vieţii şi, mai ales, cu darul sfintei Preoţii, daruri pe care le-am primit fără nici un merit sau contribuţie personală, ci numai şi numai din gratuitate divină.

Am avut şi avem atâtea motive de a ne opri să admirăm această generozitate divină şi să-i oferim lui Dumnezeu prinosul recunoştinţei pentru tot ce am primit şi, de asemenea, să-i cerem iertare pentru tot ceea ce n-am reuşit să împlinim, după planul şi voinţa sa.

Personal, am un motiv special să mă opresc, să reflectez şi să analizez tot ce mi-a oferit Dumnezeu, când ştiu că am primit nu numai darul vieţii şi, îndată, cei 70 de ani, ci mai ales darul sfintei Preoţii şi, mai târziu, darul Preoţiei depline - episcopatul.

Se împlinesc 20 de ani de când, fără vrednicia mea, am primit acest dar din mâinile Eminenţei sale card. Angelo Sodano, în anul 1990, chiar în prima zi din luna mai, luna Maicii Domnului, pe treptele Seminarului din Iaşi. O zi de neuitat pentru mine şi pentru dieceză.

M-am întrebat şi mă întreb mereu: De ce eu? Cum am răspuns la o astfel de misiune? Cred că acest ultim aspect este deosebit de important şi cutremurător, atunci când retrăieşti un astfel de eveniment şi celebrezi un astfel de aniversar.

Sfinţiile voastre, dragi confraţi,

Drumul alegerii noastre ca preoţi şi apostoli l-am parcurs împreună, munca pastorală am dus-o unul lângă altul, îndeosebi în anii grei ai dictaturii, şi ne-am simţit întăriţi, sprijinindu-ne pe umerii înaintaşilor noştri, martori şi eroi ai credinţei pe aceste meleaguri, având alături curajul şi efortul fraţilor şi confraţilor preoţi chemaţi la aceeaşi slujire.

Pe umerii mei, încă nerodaţi, au apăsat responsabilităţi mai mari decât eram pregătit, iar alegerea mea ca ordinarius, în anul 1978, şi, apoi, ca episcop, în anul 1990, m-a surprins şi m-a copleşit şi mai mult.

Acum, după 20 de ani de la consacrare, mă simt obligat să-i mulţumesc într-un chip deosebit lui Dumnezeu pentru această nobilă misiune, să-i cer iertare pentru lipsuri şi neîmpliniri şi să mulţumesc tuturor colaboratorilor şi confraţilor mei.

Trăind acest moment de popas din viaţa şi slujirea mea, mă îndrept spre fiecare confrate şi spre toţi cei care fac parte din poporul nostru credincios, spre toţi cei încredinţaţi spre păstorire, şi fac un apel la o rugăciune comună pentru a simţi mai departe milostivirea lui Dumnezeu şi a implora lumina necesară în munca ce ne-a fost încredinţată, mie şi tuturor celor care am primit mandatul păstoririi credincioşilor noştri.

Implor, aşadar, rugăciunea Sfinţiilor voastre pentru ziua de 1 mai, la împlinirea celor 20 de ani de la consacrare, pentru care vă mulţumesc şi vă sunt recunoscător. Mă folosesc de cuvintele din ritualul reînnoirii făgăduinţelor preoţeşti din Joia Sfântă de la Liturghia crismei: "Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să rămân credincios misiunii apostolice, care mi-a fost încredinţată, şi să fiu între voi chipul viu şi tot mai desăvârşit al lui Cristos, preotul, păstorul cel bun, învăţătorul şi slujitorul tuturor".

În catedrala din Iaşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi celebra în ziua de 1 mai, ora 11.00, o sfântă Liturghie de mulţumire şi de implorare a ocrotirii lui Cristos, marele preot, prin mijlocirea preacuratei Fecioare Maria, patroana noastră cerească, regina lunii mai şi regina apostolilor. Vă invit să fiţi alături de mine la această sfântă Liturghie şi la agapa frăţească ce va urma.

Pentru toate darurile primite de la Dumnezeu şi pentru grija ce ne-a purtat-o în toţi aceşti ani de slujire, încă o dată îi mulţumesc din toată inima şi îl rog pe Isus, marele preot, să ne păstreze pe toţi în unire şi comuniune sacerdotală, ca să împlinim dorinţa şi rugăciunea sa testamentară, ca şi preocuparea mea şi a noastră, a tuturor - Ca toţi să fie una! (In 17,21).

Vă aştept cu dor şi cu dragoste frăţească.

Cristos a înviat!

Iaşi, 15 aprilie 2010

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi