Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

E bine de știut

Anul Astronomiei

Anul 2009 a fost declarat de ONU Anul Internațional al Astronomiei. El a fost deschis printr-un congres internațional organizat de UNESCO și Uniunea Astronomică Internațională la Paris, între 15 și 16 ianuarie. Celebrările din acest an vor marca împlinirea a 400 de ani de la primele observații astronomice realizate de Galileo Galilei în anul 1609. Galilei s-a născut în anul 1564 la Pisa (Italia) și a studiat la universitățile din Pisa și Florența. Deși la început a fost pasionat de medicină, ulterior s-a orientat spre mecanică. A ajuns să cerceteze universul cu ajutorul unui telescop, descoperind noi corpuri cerești. A scris mai multe opere în care a susținut teoria heliocentrică. Neînțeles în epocă, a trebuit să-și retragă declarațiile, deși se spune că a rostit celebra frază "E pur si muove" ("Și totuși se mișcă") prin care continuă să-și susțină opiniile. A murit în anul 1642 la Florența. În anul 1992, papa Ioan Paul al II-lea i-a recunoscut marea valoare științifică. Anul Astronomiei urmărește și descrierea științei astronomice ca un efort de cunoaștere, global și pașnic ce-i unește pe oamenii de știință pentru a găsi răspunsuri la unele dintre cele mai importante întrebări ale omenirii.

* * *

Știați că?

- Primul om care a sugerat că Pământul se rotește în jurul Soarelui a fost grecul Aristarh din Samos, în secolul al III-lea î.C.

- Primul telescop (lunetă) a fost realizat în anul 1608 de olandezul Hans Lippershey.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat