Poezii
Dor de Crăciun
E noapte de lungă și tainică iarnă,
E iarnă cu nopți în veșminte de alb,
Și ceru-i aproape prin albul ce-l toarnă,
Iar frigul mirific mă ține la cald.
Mi-e sufletul plin de dorințe de bine
Și-aș vrea evadarea spre tot ce-i divin,
Când cerul, de-odată, dă buzna spre mine,
Mă face să urlu, dar tac, mă abțin.
Ce simt nu-i sclipire, nu-i nici fulgerare,
Ceva mă cuprinde, sunt împresurat,
Lumina ce curge - așa mi se pare -
Mă poartă cu sine spre tot ce-am sperat.
Mi-a fost, iar îmi este, mereu o să-mi fie
Dor bun, de nebun după pruncul Isus;
Cu-acest dor aș trăi ani mulți, chiar și-o mie,
În centru având un Crăciun de nespus.
E-același și totuși mereu parcă-i, iată,
Mai nou decât orice surpriză de vis.
În el mă reaflu de fiece dată
Mai tânăr, mai bun și așa cum am zis.
Pr. Cristian Chinez
* * *
Fiat mihi secundum verbum tuum!
Azi, ca și odinioară,
Dincolo de spațiu, timp,
Încontinuu se coboară
Al sfințeniei anotimp.
Numele lui e umilință,
Gravat în trupul omenesc.
Dumnezeu se revelează:
Într-un prunc dumnezeiesc.
Îmbrăcând haina gingașă,
Însăși cerul l-a lăsat.
Acceptând misterul crucii,
Cu destinul s-a-mpăcat.
Să vezi iubirea ce nu trece
Nu trebuie să te înalți,
Doar să cobori în ale credinței
Unde suntem cu toții frați.
Isus și astăzi se coboară
Prin mâini ușoare, altare reci.
Iubirea sa nicicând nu moare,
Străpungându-ne în veci.
Pr. Ciprian Ban, OFMConv.
* * *
O sfânt colind
O sfânt colind îndepărtat
din noaptea neuitată,
ce fericit te-am colindat,
copil bălai cu glas curat,
când trei păstori
umblau prin zori
cu vestea minunată.
O praznic sfânt și luminos
al nașterii slăvite,
ce fericit și ce duios
ne-aduci în inimi pe Cristos,
când dăruiești
trăiri cerești
credinței neclintite!
O sfânt copil dumnezeiesc
cu fața-n raze line,
ce-adânc și tainic retrăiesc
fiorul unic și ceresc
din noaptea cea
ce te-aducea
aievea și la mine.
O sfânt colind, o dalbe flori
o noapte neuitată,
când vin a voastre sărbători
v-aștept mereu cu noi fiori
s-aduceți iar
cerescul har
ce-l aduceați odată.
Traian Dorz