|
|
Librărie on-line |
comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
|
|
|
Tablete spirituale Înșiruiri și lanțuri
Este vorba de lanțuri umane și nu de oameni încătușați cu lanțuri, de ceva viu și pulsând de solidaritate....Oameni unul alături de altul - umăr la umăr sau ținându-se de mână - mobilizați de același gând. Exprimând în termeni tehnici, împrumutați, imaginea evocată trimite mai curând la "legați în serie" decât la "legați în paralel". Nu atât ca fiind ceva opus trăirilor paralele, ci mai degrabă ca fiind ceva constitutiv. Căci dacă bulucirea riscă chiar călcarea celuilalt în picioare, iar înșiruirea unul în spatele celuilalt ("așezatul la rând") duce cu gândul la exasperarea dintr-un trecut recent, alcătuirea a ceva cu deschidere cât mai mare (chiar dacă cu privirea de-a curmezișul drumului) tinde spre comuniune. Până și atunci când unirea este doar "în cuget și-n simțiri", iar cei de la câțiva metri mai încolo nu se cunosc între ei, faptul în sine că niște oameni în toată firea se țin de mână sau se înșiruie, prin alăturare colaterală, pe distanțe uneori impresionante, denotă o energie pozitivă de "amperaj" amplu care, din nefericire, nu este "exploatată" așa cum ar trebui. Rezolvare posibilă: începând cu gândirea familiei nu ca un șirag (unul în spatele celorlalți), ci ca o comuniune, și continuând cu reconstituirea permanentă a comunităților de creștini...
Pr. Cristian Chinez
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|