Speranţă misionară

Pr. Marius Catrinţaşu a participat în perioada 8 septembrie - 11 octombrie 2008 la un curs de formare misionară în Verona, Italia. La 10 decembrie 2008 a plecat în Coasta de Fildeş, ca misionar ad gentes. Impresiile legate de perioada de formare sunt redate în cele ce urmează.

Utile şi în acelaşi timp necesare, cursurile s-au axat în principal pe formarea umană, autocunoaştere, istorie, geopolitică, spiritualitate misionară, antropologie, filozofie, elemente tradiţionale africane, urmând ca după fiecare săptămână să aibă loc o sinteză şi o verificare. Pentru două săptămâni am avut fericita ocazie să mă întâlnesc în aceeaşi instituţie cu preoţi din diferite părţi ale lumii, care se pregăteau pentru a lucra în Italia, o bună parte din ei fiind africani. Primul sentiment care m-a încercat a fost unul de teamă, pentru că, deşi sunt exact ca şi noi, îi cunoaştem atât de puţin. Am asistat, de pildă, la o Liturghie parţial africană unde am remarcat puterea lor de expresie şi de manifestare culturală. După această scurtă perioadă, plecând în parohii, m-am simţit mai sărac...

De-a lungul orelor de formare misionară am auzit de mai multe ori că Africa e unul dintre cele mai bogate continente din lume în resurse naturale, dar care, din păcate, este sărăcit, prin folosirea lor în mod eronat şi egoist. Vreau să cred că Africa e un continent puternic pentru că a reuşit să învingă fenomenul sclaviei, care, până acum o sută de ani, era un lucru firesc în multe părţi ale lumii; a învins fenomenul colonizării excesive din partea Angliei, Franţei, Spaniei, Portugaliei etc. Astăzi Africa e un continent liber, dar independenţa câştigată cu mult sânge îi face proprietari, nu suverani.

În a patra săptămână de curs cred că am aprofundat cel mai bine antropologia africană ca urmare a unui incident din timpul cursului. Profesorul Filomeno Lopez, personalitate africană, scriitor, muzician, filozof, cu un stil simplu, dar plin de inteligenţă, a reuşit să transmită acea siguranţă că Africa nu e caput mundi (capătul lumii) şi nu trebuie să avem motive de teamă. Totuşi, discursurile sale erau puţin dure pentru urechile anumitor cursanţi, tributari ai unei formări occidentale, pur europene. Profesorul a ascultat în linişte reproşurile şi apoi a făcut un gest prin care şi-a arătat profunzimea. A luat un pahar gol din plastic şi o sticlă cu apă, s-a îndreptat spre acea persoană şi au băut amândoi din acelaşi pahar, pentru că focul neînţelegerii se stinge întotdeauna cu apă. Apoi, îngenuncheat în mijlocul sălii de curs, a început să se explice, atingând gresia rece cu mâna tremurândă ca şi cum ar fi atins pământul african, şi a cerut iertare dacă a scandalizat pe cineva, demonstrându-ne că nu se sfieşte să spună adevărul, să lupte pentru el, dar să o facă într-un mod în care nici unul dintre cei prezenţi nu eram capabili să o facem. Atunci am înţeles de fapt că înculturarea presupune şi să accepţi forma de viaţă specifică unui popor, unei persoane care, în spatele pielii negre, ascunde o inimă care, de multe ori, bate mai tare ca a noastră.

Cred că ceea ce este mai important este să fii misionar în credinţă şi om de acţiune în pastoraţie; a fi una cu cei pe care îi evanghelizăm şi a evita politica defectuoasă noi-voi; a şti să ascultăm şi să apreciem prezenţa cuiva în orice moment, pentru că poate fi un moment unic. La fel cum unică a fost şi experienţa acestui curs care m-a determinat să fiu mai conştient ca oricând că fără Dumnezeu nu am nimic de oferit.

Pr. Marius Catrinţaşu