Domnul mi-a dat o mare încredere în preoţi

În luna august s-au împlinit 756 de ani de la înfiinţarea Ordinului Surorilor Clarise Urbaniste şi a fost comemorată sfânta Clara (1193-1253), care a urmat exemplul sfântului Francisc din Assisi în urmarea lui Cristos. La vârsta de 18 ani, Clara s-a încredinţat conducerii sfântului Francisc, în Duminica Floriilor din anul 1212. Astfel a apărut al doilea ordin franciscan, cel al clariselor. A condus 42 de ani Mănăstirea "Sfântul Damian" din Assisi, primul convent al ordinului. La capătul unei vieţi aspre petrecute în singurătate şi sărăcie, bogată în fapte de caritate şi de pietate, printre ultimele sale cuvinte au fost: "Doamne, fii binecuvântat că m-ai creat". Clara şi Francisc au fost înzestraţi cu o credinţă puternică în Isus Cristos, dar şi în aceia pe care Domnul i-a orânduit în locul său pe pământ.

Sfântul Francisc din Assisi, în testamentul său, printre alte recomandări, lasă ca moştenire fraţilor săi ceea ce întreaga sa viaţă a trăit şi mărturisit: încrederea în preoţi: "Domnul mi-a dat o mare încredere în preoţi..." (FF 112,8), indiferent de modul lor de viaţă (mai mult sau mai puţin sfânt). Referindu-se la ei, spunea: "Preoţi sărăcuţi... de aceştia şi nu de alţii vreau să mă tem, pe ei vreau să-i iubesc şi să-i onorez... şi nu vreau să consider în ei păcatul, căci în ei îl văd pe Fiul lui Dumnezeu..." (FF 112,9: 113,10-11).

Această sensibilitate o are şi sfânta Clara, şi nu poate fi diferită, ţinând cont de spiritul carismei şi de idealul evanghelic care îi aseamănă. În "Forma de viaţă" pe care Francisc o scrie Clarei şi celorlalte călugăriţe, după ce le expune înalta lor vocaţie, se angajează faţă de ele spunând: "...Vreau şi promit, din partea mea şi a fraţilor mei, să am faţă de voi, aceeaşi grijă specială ca şi de ei" (FF 139,2).

Pentru Clara această legătură cu Francisc şi cu fraţii săi este vitală, având nevoie să fie ajutată în trăirea vocaţiei, căci aşa cum la începutul convertirii ei, Dumnezeu Tatăl i-a inspirat, prin Francisc, modelul de a-l urma pe Isus, tot la fel şi acum, ba mai mult, fraţii au această datorie de a le împărţi hrana sufletească - cuvântului şi trupului Domnului (Euharistia). De aceea Clara, în Regula sa, îi roagă pe fraţi să nu se retragă de la angajamentul luat, adăugând: "Cerem ca har aceluiaşi ordin un capelan cu un însoţitor cleric... în ajutorul sărăciei noastre, după cum am avut totdeauna, cu milă, de la sus-numitul ordin al fraţilor minori; şi aceasta din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de fericitul Francisc" (FF 2817,5-6). În această grijă a fraţilor faţă de surori, Clara vede grija şi iubirea părintească a lui Dumnezeu faţă de ea, aşa cum o exprimă în mod minunat câteva zile înainte de a trece din această viaţă: "Cel care te-a creat a revărsat insuflând în tine pe Duhul Sfânt, privindu-te după cum o mamă îşi priveşte copilaşul său" (FF 3082). Răspunzând la această iubire divină, Clara l-a iubit pe Dumnezeu cu toată fiinţa sa, cu o iubire neîmpărţită.

În procesul de canonizare, surorile relatează cum Clara se delecta ascultând cuvântul lui Dumnezeu... şi cum asculta cu bucurie predicile erudite. Când primea trupul Domnului, Clara însăşi mărturisea surorilor: "Domnul mi-a făcut astăzi o atare binefacere, încât nici cerul şi nici pământul nu ar putea s-o egaleze" (FF 3068).

Exemplul acestor sfinţi Francisc şi Clara să întărească în noi toţi stima, respectul şi devoţiunea faţă de preoţi, miniştrii lui Cristos care, după cum spune sfântul Francisc, "De la Fiul cel Preaînalt al lui Dumnezeu nu văd nimic altceva trupesc, în această lume, decât preasfântul trup şi sânge al său, pe care doar preoţii le administrează la alţii" (FF 113,12).

Surorile Clarise