Luizi-Călugăra în sărbătoare
Pentru comunitatea din Luizi-Călugăra, anul acesta este unul deosebit, marcat de climatul sărbătorilor prilejuite de diferite evenimente aniversare și inaugurale. Ne referim aici la împlinirea a 600 de ani de la prima atestare documentară a localității; sfințirea bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci", construită între anii 1923-1942 și renovată, în mare parte, în ultimii ani; consacrarea noului altar; sfințirea Oratoriului "Sfântul Francisc din Assisi". Lansarea monografiei a completat sărbătoarea din 8 august 2009.
Prin prima atestare documentară ne referim la hrisovul emis de domnitorul Alexandru cel Bun, în ziua de 28 ianuarie 1409, document prin care domnitorul îi dăruia boierului Pan Giurgiu Ungureanul, "pentru dreapta și credincioasa slujire", un întins teritoriu din partea vestică a orașului Bacău. Din acest teritoriu face parte și actuala comună Luizi-Călugăra.
Cât privește biserica "Înălțarea Sfintei Cruci", printre cele mai mari din Moldova (55 m lungime, 25 m lățime și 54 m înălțime), a fost construită între anii 1923 și 1942, din inițiativa și prin osteneala pr. dr. Iosif Petru Maria Pal, OFMConv. Din cauza vitregiilor timpului, această biserică nu a beneficiat de o sfințire din partea vreunui episcop, ci doar de credința și pietatea poporului. Totuși, în anul 1938, la 14 septembrie, a fost consacrat, de PS Mihai Robu, altarul de marmură, în care actualmente se găsește tabernacolul. Cu trecerea timpului, și mai ales din cauza diferitelor cutremure, biserica a avut nevoie de unele renovări. În ultimul deceniu acestea au fost mai ample: refacerea instalației electrice, schimbarea acoperișului, renovarea fațadei, refacerea picturilor, schimbarea dușumelei, prevederea cu încălzire în dușumea, schimbarea geamurilor, a băncilor și a confesionalelor, renovarea Căii crucii, construirea unui nou altar de marmură... Toate aceste intervenții au redat bisericii splendoarea ei unică, sfințită, în sfârșit, la 8 august 2009, de PS Petru Gherghel, asistat fiind de PS Aurel Percă, și de PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, împreună cu un mare număr de preoți și foarte mulți credincioși din localitate și din împrejurimi.
O altă realizare edilitară de care se bucură comunitatea călugăreană este Oratoriul "Sfântul Francisc din Assisi", construit, în ultimii doi ani, lângă biserică.
În sfârșit, comuna Luizi-Călugăra, se bucură și de publicarea primei sale monografii complete. De fapt, tot în ziua de 8 august a fost lansată Monografia comunei Luizi-Călugăra, o amplă lucrare (580 p.) coordonată de pr. dr. Antonel-Aurel Ilieș, OFMConv., având colaboratori pe pr. dr. Anton Despinescu, prof. Ion Ilieș, prof. conf. dr. Ioan Dănilă, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, prof. dr. Anton Coșa și cercet. drd. Daniela Butnaru.
Sărbătoarea din 8 august a început cu primirea episcopilor, după care, la ora 10.00, a avut loc sfânta Liturghie în biserica ce urma să fie sfințită. În cadrul sfintei Liturghii, după predica PS Anton Coșa, a avut loc consacrarea altarului, depunerea relicvelor în altar și sfințirea propriu-zisă a bisericii.
După sfânta Liturghie, în jurul orei 13.00 a avut loc sfințirea noului oratoriu "Sfântul Francisc din Assisi".
La ora 14.30, în fața bisericii nou sfințită, a urmat lansarea Monografiei comunei Luizi-Călugăra, prezentarea cărții fiind moderată de pr. prof. Adrian Sorin Giurgi, rectorul Institutului Teologic Franciscan din Roman. Au luat cuvântul: pr. dr. Antonel-Aurel Ilieș, coordonatorul monografiei, prof. Ion Ilieș, pr. dr. Anton Despinescu, prof. dr. Anton Coșa, prof. dr. Ioan Dănilă, Mihai Funaru, primarul comunei Luizi-Călugăra, pr. Emilian Cătălin, ministru provincial OFMConv., PS Petru Gherghel, care a încheiat acest moment prin binecuvântarea arhierească.
După lansarea monografiei, au urmat momente artistice și culturale.
Pr. Antonel-Aurel Ilieș, OFMConv.