La 90 de ani
Prelatul Albert Holenstein a împlinit, la 18 august, vârsta de 90 de ani, fiind sărbătorit în Parohia Săbăoani.
La Liturghie, prelatul a fost înconjurat de preoți și credincioși, precum și de patru episcopi: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, iar, din Austria, PS Klaus Küng, fostul episcop al prelatului, actualmente episcop de St. Pölten, și PS Egon Kapellari, episcop de Graz.
Din partea Primăriei Săbăoani i s-a înmânat placheta și titlul de cetățean de onoare al comunei. După Liturghie a urmat un moment folcloric susținut de copii și tineri ai parohiei.
Prelatul s-a născut la 18 august 1919 în SUA. A studiat la Seminarul din Innsbruck, Austria, și a fost sfințit preot în anul 1946. A activat în Austria și a înființat două organizații - Centrul de Opere Misionare Pontificale Missio și Asociația de Ajutorare a Leproșilor. În toamna anului 1993, a vizitat Dieceza de Iași, implicându-se în refacerea și modernizarea clădirii Seminarului, crearea unei legături dintre credincioșii din Austria și seminariști, oferind burse seminariștilor. A contribuit la terminarea lucrărilor la noua catedrală, construirea a două case pentru surorile din Institutul Diecezan Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot și alte proiecte. Din 2 ianuarie 2005, s-a stabilit la Săbăoani, unde trăiește și participă la evenimente parohiale și diecezane, publicând diferite cărți.