Ioan Maria Vianney
Cunoscut și iubit sub numele de "Parohul de Ars", Ioan Maria Vianney este propus de papa Benedict al XVI-lea ca model pentru toți preoții în acest An al Sfintei Preoții, când se împlinesc 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Se naște la Dardilly, aproape de Lyon, în anul 1786, într-o familie de agricultori; copilăria și tinerețea le petrece lucrând pământul, păstorind oile și vitele. La vârsta de 17 ani își exprimă dorința de a deveni preot. Abatele Balley, paroh din Ecully, de care aparține cătunul natal al lui Ioan Vianney, îl ia alături de el și începe să-l introducă în studiile seminariale la o vârstă când alții le terminaseră. În anul 1810 intră în seminarul mic de la Verrieres, apoi trece la seminarul mare din Lyon. Simțea o imensă dificultate în a citi și a învăța o pagină de filozofie sau de teologie; pentru aceasta, este eliminat din institut, dar, la recomandările și insistențele parohului de Ecully, este reprimit. Unul dintre profesori s-a adresat episcopului, spunându-i: "Păcat..., omul acesta este un model de pietate". "Model de pietate?", exclamă prelatul; "Atunci, eu îl primesc și Dumnezeu va face restul".
În anul 1815 este sfințit preot, la vârsta de 29 de ani, dar nu i se dă dreptul de a spovedi. După o "ucenicie" de trei ani pe lângă parohul Balley, este trimis la Ars, un sat mic din ținutul Dombes, mai întâi ca vicar capelan și apoi ca paroh.
Ars număra atunci 230 de oameni care locuiau în case acoperite cu paie; singurele locuri de întâlnire și distracție erau patru cârciumi cu respectivele terase de dans. Încă din primele zile, tânărul paroh începe să predice din amvon împotriva lor, cu o severitate ce ar fi putut să îndepărteze de el sufletele sătenilor. Dar s-a întâmplat contrariul; după zece ani, Ars este complet transformat: cârciumile sunt goale, biserica plină, deoarece severitatea parohului nu era niciodată lipsită de o incontestabilă bunătate și ingeniozitate.
Avea numai haina pe care o purta pe el, dar era în stare să se lipsească de ea, de încălțăminte și de ciorapi, dacă întâlnea pe stradă vreun calic cu care schimba până și pantalonii, furișându-se în spatele unui gard, dacă ai săracului erau mai prăpădiți.
Timp de 42 de ani duce o existență sfântă. Se scula dimineața, își făcea rugăciunile, celebra sfânta Liturghie, spovedea, preda învățătura creștină, spovedea iarăși până noaptea târziu, dacă era cazul. Se hrănea, un timp, numai cu cartofi fierți și plăcintele numite "înșală foamea". Înființează și organizează în Ars o mică școală și un orfelinat.
Cea mai mare parte din viața lui și-o petrece ascultând spovezile miilor de credincioși care i se adresau omului căruia, cu aproape 40 de ani în urmă, i se interzisese de a spovedi.
Un avocat venit din Paris, când s-a întors acasă și a fost întrebat ce a văzut la Ars, a răspuns: "Pe Dumnezeu într-un om".
La vârsta de 73 de ani, în ziua de 4 august 1859, își încheie viața pământească dăruită lui Dumnezeu. Îndată după moartea lui, biserica și casa parohială unde a slujit devin loc de pelerinaj. În anul 1925, papa Pius al XI-lea îl ridică la cinstea sfintelor altare și îl proclamă "patron al clerului".
La una dintre lecțiile sale de catehism, sfântul Ioan Maria Vianney spunea: "Datoria omului și cele mai frumoase activități ale lui sunt să se roage și să iubească. Dacă voi vă rugați și iubiți pe Dumnezeu și pe oameni, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ".
(După Viețile sfinților, Editura ARCB)