Tablete spirituale
Nerăbdarea strică treaba
Un tânăr a găsit coconul unui fluture. L-a luat și zilnic îl privea poate va surprinde momentul în care fluturașul va ieși la lumina zilei. După un timp, tânărului i s-a făcut milă când a văzut efortul fluturașului și s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă și a tăiat partea care a mai rămas din cocon.
Dar corpul fluturașului era umflat și aripile îi erau mici și scorojite, astfel a fost nevoit să își petreacă restul zilelor târându-se de ici colo. Niciodată nu a fost în stare să zboare.
Tânărul, în bunătatea și mila lui, nu a înțeles că acel chin al coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forțat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuși să se elibereze din cocon.
De multe ori și noi dorim să grăbim lucrurile pentru a scăpa de suferințe și greutăți, dar ne este greu să înțelegem că fiecare încercare care are loc în viața noastră face parte din planul divin.